Mânăstirea Golia şi Paraschiva Kovacs, laureate ale premiului UE pentru patrimoniu cultural VIDEO

Mănăstirea Golia din Iaşi şi Paraschiva Kovacs din Satu Mare (Harghita) se numără printre laureaţii de anul acesta ai premiului Uniunii Europene pentru patrimoniu cultural (premiul Europa Nostra), care celebrează activităţi remarcabile în acest domeniu, informează europa.eu.
Romania TV
21 mart. 2012, 17:30
Mânăstirea Golia şi Paraschiva Kovacs, laureate ale premiului UE pentru patrimoniu cultural VIDEO

Comisia Europeană şi Europa Nostra au anunţat câştigătorii premiului Uniunii Europene 2012 pentru patrimoniu cultural (premiile Europa Nostra), care vor fi înmânate pe 1 iunie, într-o ceremonie care va avea loc la Mănăstirea Jerónimos de la Lisabona, în prezenţa comisarului european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret, Androulla Vassiliou, şi a tenorului Plácido Domingo, preşedinte al Europa Nostra.

Evenimentul – organizat în timpul Congresului anual pentru patrimoniul european al Europa Nostra – este organizat sub patronajul preşedintelui Portugaliei, Aníbal Cavaco Silva, care va fi, de asemenea, prezent la eveniment, şi al preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso.

Şase dintre cele 28 de proiecte câştigătoare vor fi desemnate laureate ale marelui premiu, fiind astfel recunoscute drept cele mai marcante realizări ale anului 2012 în domeniul patrimoniului.

„Sunt foarte bucuros că Europa Nostra a avut din nou Comisia Europeană ca partener în celebrarea activităţii remarcabile în domeniul patrimoniului cultural. Doresc să felicit, totodată, comisia pentru confirmarea angajamentului său de a sprijini obiectivele noastre comune prin propunerea privind programul Europa creativă. Finanţările europene sunt vitale: ele stimulează creativitatea şi inovarea, ajutându-ne să reînviem trecutul şi să ne păstrăm comorile pentru viitor”, a adăugat preşedintele Europa Nostra, Plácido Domingo.

Cei 28 de câştigători au fost selectaţi dintre 226 de proiecte depuse în 31 de ţări.

Premiile cuprind patru categorii – conservare, cercetare, contribuţii exemplare şi educaţie, formare şi sensibilizare. Pentru fiecare categorie s-a reunit un juriu distinct compus din experţi independenţi din întreaga Europă. Toţi câştigătorii primesc o placă sau un trofeu, iar cei şase câştigători ai marelui premiu primesc în plus câte 10.000 de euro.

Mănăstirea Golia din Iaşi a fost premiată la categoria conservare. Potrivit juriului, restaurarea monumentului a contribuit la dezvoltarea zonei în care se află din punct de vedere educaţional, cultural şi turistic. În acelaşi timp, viaţa celor care trăiesc în mănăstire continuă după acelaşi ritm şi aceleaşi reguli, fiind un exemplu de program de dezvoltare strategică sustenabilă.

Biserica a fost construită de Vasile Lupu şi soţia sa, Ecaterina Cercheza, între anii 1650 şi 1652. O combinaţie de influenţe ruseşti şi orientale, mănăstirea are la exterior element vestice, marcate de barocul italian, fiind un ansamblu arhitectural unic în pesajul european.

Paraschiva Kovacs din Satu Mare, Harghita, a fost premiată la categoria contribuţii exemplare. De profesie profesoară, ea şi-a dedicat peste 40 de ani din viaţă inventarierii şi conservării artefactelor trecutului, ca simboluri ale moştenirii vii ale comunităţii din care face parte. A contribuit la schimbarea obiceiurilor membrilor comunităţii în ceea ce priveşte istoria locală şi conservarea moştenirii culturale. Printre proiectele sale s-a numărat cel de conservare a porţilor de lemn din Szekler.

Patrimoniul cultural aduce o contribuţie semnificativă şi deseori subestimată la dezvoltarea şi crearea de locuri de muncă. Sectorul reprezintă o parte importantă a industriilor culturale şi creative, care oferă locuri de muncă pentru 8,5 milioane de persoane în Uniunea Europeană şi contribuie cu 4,5% la PIB-ul Europei. Se estimează că investiţiile în conservarea patrimoniului cultural efectuate de organisme publice şi private totalizează 5 miliarde de euro pe an. Cifrele publicate de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) arată că 40% din turismul mondial conţine o componentă culturală. De asemenea, patrimoniul cultural este o resursă esenţială pentru dezvoltarea durabilă şi coeziunea socială.

Premiile beneficiază de sprijinul programului Cultura al Uniunii Europene, care a investit, începând cu 2007, circa 30 de milioane de euro în cofinanţarea proiectelor de patrimoniu. Şi alte programe cu finanţare UE asigură sprijin: Fondul european de dezvoltare regională a alocat 6 miliarde de euro pentru cultură pentru perioada 2007-2013. Din această sumă, 3 miliarde de euro sunt destinaţi pentru protejarea şi conservarea patrimoniului cultural, 2,2 miliarde de euro pentru dezvoltarea infrastructurii culturale şi 775 de milioane de euro pentru cofinanţarea serviciilor culturale, precum formarea profesională, educaţia în domeniul artelor şi al patrimoniului, promovarea itinerarelor culturale etc. O altă sumă – 150 de milioane de euro – a fost pusă la dispoziţie începând cu 1998 prin intermediul programelor-cadru ale UE pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică.

Europa Nostra este un ONG paneuropean care reprezintă o voce a patrimoniului cultural. Ea reuneşte şi reprezintă 250 de organizaţii neguvernamentale şi non-profit din peste 50 de ţări europene, numărând împreună cel puţin 5 milioane de membri. De asemenea, Europa Nostra beneficiază de susţinerea a peste 150 de organisme publice şi întreprinderi asociate şi a peste 1.500 de membri. Reţeaua sa vastă de profesionişti şi voluntari este implicată în păstrarea patrimoniului cultural al Europei pentru generaţiile prezente şi viitoare.

Termenul limită de depunere a propunerilor pentru următoarele premii este 1 octombrie 2012. Se preconizează ca, în acest caz, ceremonia de premiere să aibă loc la Atena în iunie 2013.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Anamaria Prodan, mesaj puternic pentru cei care îi cunosc valoarea: ”Încăpățânarea nu este un defect”
Capital.ro
Bilete pentru tratament balnear 2026. Casele Județene de Pensii au început repartizarea cererilor. Cine primește bilet gratuit
Playtech.ro
Harta sărăciei din România. Zonele în care oamenii trăiesc cel mai greu, potrivit datelor oficiale
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! Părinții, sfâșiați de durere, cer să li se facă dreptate
iamsport.ro
Gică Hagi, transfer interzis la o superputere a Europei: ”S-a supărat pe Valentin Ceaușescu”
MediaFlux
Sărbători religioase 12 mai. Rugăciunea făcătoare de minuni pentru Sfântul Mucenic al lui Hristos
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi