Fuge MIHAIL BOLDEA, dispare şi site-ul lui

La câteva ore după ce DIICOT a confirmat faptul că deputatul Mihail Boldea a fugit din România în data de 17 martie, după ce Parlamentul i-a ridicat imunitatea pentru a permite cercetarea lui, Mihail Boldea îşi suspendă şi site-ul. Procurorii au cerut arestarea în lipsă a deputatului, urmând apoi ca Mihail Boldea să fie dat în urmărire generală şi internaţională.
Romania TV
21 mart. 2012, 19:47
Fuge MIHAIL BOLDEA, dispare şi site-ul lui

Până de curând site-ul deputatului www.boldeamihail.roera activ, dar din această seară site-ul afişează următorul mesaj: „Boldea Mihail. Website suspendat temporar. Va multumim pentru intelegere”.

Parlamentarul Mihail Boldea, cercetat într-un dosar privind înşelăciuni imobiliare, a părăsit teritoriul României în data de 17 martie 2012. Procurorii DIICOT au solicitat ÎCCJ emiterea unui mandat de arestare în lipsă a lui Boldea, iar după judecarea propunerii de arestare, procurorii vor cere darea în urmărire generală și internațională a deputatului Mihail Boldea.

Instanţa supremă va judeca, joi, la ora 10.00, cererea anchetatorilor DIICOT Galaţi de emitere a unui mandat de arestare a deputatului Mihai Boldea. Cererea procurorilor se va judeca în lipsa lui Boldea.

Înainte să apară public informaţia că Mihail Boldea a părărsit ţara, poliţiştii au bătut la poarta locuinţei acestuia din Galaţi pentru a-l chema la audieri la DIICOT.