BCE ar putea limita sprijinul financiar acordat băncilor din Grecia

Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea adopta unele măsuri pentru a ține sub control finanțarea de urgență (ELA) acordată creditorilor eleni, deoarece unii membri ai Consiliului guvernatorilor BCE se opun majorării ajutorului pentru Grecia, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Iulian Tudor
21 apr. 2015, 09:55
BCE ar putea limita sprijinul financiar acordat băncilor din Grecia

BCE a majorat la 74 de miliarde de euro (79 miliarde de dolari) plafonul liniei de finanțare de urgență care poate fi acordat creditorilor eleni, după ce la începutul acestui an instituția a încetat să mai accepte obligațiuni grecești drept garanții pentru creditele acordate băncilor comerciale, ceea ce înseamnă că sarcina finanțării băncilor grecești a căzut pe Banca Centrală a Greciei. Cu toate acestea, BCE păstrează controlul, în condițiile în care împrumuturile de care băncile grecești pot beneficia prin intermediul finanțării de urgență (ELA) de la Banca Centrală a Greciei trebuie aprobate de BCE.

Grecia a plătit o tranşă de 459 de milioane de euro către FMI

‘Nu există nicio îndoială că BCE își pierde răbdarea cu Grecia. Creditorii eleni vor avea nevoie de finanțare suplimentară și BCE și-ar putea limita sprijinul’, a declarat economistul Frederik Ducrozet, de la Credit Agricole, Paris.

Marți dimineață, indicele bursier de la Atena înregistra un declin de 1,3%, în timp ce euro s-a depreciat la 1,0668 dolari.

Oficialii BCE iau în considerare trei metode pentru a reduce suma de bani la care au acces creditorii eleni pentru un anumit nivel al garanției, susține una dintre surse. Un purtător de cuvânt al BCE a refuzat să comenteze informația.

Turbulențele din Grecia și incertitudinile privind viitorul țării în zona euro au determinat retrageri masive din depozitele băncilor elene, iar Banca Centrală a Greciei menține ca rezervă un capital tampon de aproximativ trei miliarde de euro din finanțarea de urgență, pentru a reacționa în caz de nevoie, susțin sursele.

Criza din Grecia: Se ia în considerare naţionalizarea băncilor şi crearea unei noi monede naţionale

BCE menține un control strict al banilor proveniți din ELA pentru a evita ca băncile elene să utilizeze sumele pentru a finanța direct Guvernul de la Atena, ceea ce ar încălca legislația UE.

În mod normal, băncile grecești își asigură necesitățile de lichiditate de la Banca Centrală Europeană (BCE), însă creșterea retragerilor de depozite, după rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din 25 ianuarie, le-a afectat lichiditatea. Finanțarea oferită de ELA este mai scumpă decât împrumuturile de la BCE.

Adjuncții miniștrilor de Finanțe din zona euro se vor întâlni la mijlocul săptămânii viitoare pentru a analiza situația din Grecia. Autoritățile de la Atena și creditorii săi internaționali încearcă în continuare să ajungă la un acord care să permită deblocarea unor noi ajutoare în schimbul unor reforme.

Cele patru mari bănci grecești — National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank și Eurobank — sunt prezente și pe piața din România.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT