Adjunctul Poliţiei Capitalei, SANCŢIONAT după imaginile cu Adrian Sârbu, liber prin oraş

Anchetă la Poliţia Capitalei, după ce în presă au apărut imagini cu omul de afaceri Adrian Sârbu care se plimba nestingherit prin Bucureşti. Poliţiştii care îl escortau pe Adrian Sârbu sunt cercetaţi disciplinar, iar adjunctul Poliţiei Capitalei, comisarul-şef Nelu Lupu, a fost sancţionat de şeful Poliţiei Române, Petre Tobă.
Iulian Tudor
22 apr. 2015, 09:44
Adjunctul Poliţiei Capitalei, SANCŢIONAT după imaginile cu Adrian Sârbu, liber prin oraş

Adrian Sârbu, aflat în arestul Poliţiei Capitalei, a fost scos din puşcărie şi dus neîncătuşat, cu duba, la un cabinet stomatologic din cartierul Dorobanţi, în zilele de 14 şi 18 aprilie. Mogulul avea nevoie să continue niște lucrări dentare începute înainte de a fi arestat preventiv, lucrări care nu puteau fi făcute în arest.

În urma verificărilor efectuate până în prezent, cu privire la imaginile difuzate de către un post de televiziune, în seara zilei de 21 aprilie a.c., s-au constat următoarele: deplasarea persoanei aflate în stare de arest preventiv la unitatea medicală s-a efectuat, conform legislației în vigoare, aceasta fiind escortată de doi agenți de poliție din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă, nr. 1—București„, potrivit unui comunicat emis de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

În urma unei anchete făcute de Corpul de Control al Poliţiei, s-a stabilit ca poliţiştii de la Arestul Capitalei, care îl escortau pe Adrian Sârbu, să fie cercetaţi disciplinar. De asemenea, adjunctul Poliţiei Capitalei, comisarul-şef Nelu Lupu, care avea în sarcini administrarea arestului, a fost sancţionat de şeful Poliţiei Române, Petre Tobă. Acesta din urmă i-a respins raportul prin care cerea menţinerea în activitate, după vârsta de pensionare. În acest caz, comisarul-şef Nelu Lupu se va pensiona în luna mai 2015.

A fost declanșată cercetarea prealabilă, conform Legii 360/ 2002, pentru nerespectarea prevederilor legale, față de agenții de poliție care au constituit escorta, urmând ca până la finalizarea anchetei aceștia să-și desfășoare activitatea la o altă subunitate de poliție. Facem precizarea că șeful Poliției Române nu a aprobat cererea de menținere în activitate a directorului general adjunct al Poliției Capitalei, care avea în atribuții coordonarea centrelor de reținere și arestare preventivă de pe raza municipiului București, acestuia urmând să-i înceteze raporturile de serviciu, la împlinirea vârstei legale de pensionare, în luna mai 2015„, mai informează comunicatul.

Adrian Sârbu se află în arest preventiv din data de 4 februarie, fiind pus sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la evaziune fiscală, spălare de bani și instigare la delapidare.

Procurorii de la Parchetul General susțin că, la solicitarea lui Adrian Sârbu, inculpații Liliana Șerban, Roxana Dorina Grigoruță, Eugenia Bălan (arestată în altă cauză), Sorin Dinu, Daniela Reghină Cozac (cercetată în stare de libertate), Rodica Crisbășan și Dragoș Chiș, împreună cu Diana Atanasiu și Dragoș Eremia, au folosit o schemă infracțională în scopul sustragerii de la plata taxelor către bugetul de stat, schemă în care au fost interpuse mai multe societăți comerciale, care au derulat operațiuni fictive, în intervalul 2011 — 2014, în relația cu beneficiarii drepturilor de autor derulate de societățile din grupul Mediafax (SC Mediafax Grup SA, SC Mediafax SA, SC Apropo Media SRL).

Prejudiciul produs bugetului general consolidat al statului se cifrează la valoarea de 16.809.964 lei rezultat din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, la suma de 2.660.000 lei din săvârșirea infracțiunii de delapidare, fiind supusă spălării banilor suma de 2.893.607 lei.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Cum arată curtea Mirelei Vaida. Frumoasa prezentatoare se bucură de o adevărată oază de liniște | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Caz șocant în Belgia: colegul lui Darius Olaru a fost victima unui jaf armat în plină zi! A fost scos din mașină cu forța. Foto
Capital.ro
Codul urbanismului a primit raport favorabil în Parlament. PMB ar putea prelua atribuțiile privind documentațiile de urbanism din 2028
Playtech.ro
Joburile part-time care pot aduce până la 3.000 de lei pe lună. Domeniile în care angajatorii caută acum oameni
Adevarul
Cel mai „liberal” dintre primarii PSD explică cum a făcut reformă, deși legea administrației nu-l obliga
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
171 de luni de suspendare și aproape 375.000 de euro amenzi! Verdictul care lovește în plin un club din România
MediaFlux
EXCLUSIV Îl vor tăia ca pe un tort. Mărturii incredibile din blocul care a explodat în Rahova
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România