Cătălin Botezatu, din nou pe mâna cardiologilor. „Mă tem, dar Dumnezeu cu mila”

Cătălin Botezatu va ajunge din nou pe mâna cardiologilor, la un an de la intervenţia pe cord din Turcia, în timpul căreia i-au fost montate mai multe stenturi.
Romania TV
23 apr. 2015, 08:42
Cătălin Botezatu, din nou pe mâna cardiologilor.

Cătălin Botezatu trebuie să meargă din nou la clinica din Turcia în care a fost operat în 2014. Deşi este vorba doar despre un control periodic, Botezatu a mărturisit că se teme de rezultat, mai ales că în ultima vreme nu a respectat indicaţiile medicilor.

Citeşte şi Cătălin Botezatu a ajuns din nou la spital. Are şase stenturi la inimă

„O să merg la un control acum în mai, de care mă tem pentru că în mai se împlineşte un an de când am făcut acea operaţie destul de gravă pe inimă şi e un control destul de delicat pentru că iarăşi trebuie umblat acolo, iară trebuie văzut şi am puţină teamă deoarece nu am mai ţinut un regim. De fapt la mine, regim înseamnă stres pentru că cel mai mare rău pentru mine şi pentru inima mea este stresul şi din el beneficiez din plin, dar Dumnezeu cu mila. Dacă va fi să fie bine, va fi bine. Dacă nu, asta e”, a declarat Botezatu, pentru Antena Stars.

Citeşte şi Cătălin Botezatu şi-a făcut testamentul

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Tajine de pui cu lămâie şi măsline. Rețeta lui Chef Horia Manea de la Meniu de vedetă
Fanatik.ro
Care este pensia lunară încasată de Sorin Cârțu, ultimul antrenor care a luat titlul cu Craiova. Suma este incredibilă
Capital.ro
Anunț privind indexarea pensiilor. Florin Manole a indicat momentul următoarei majorări: Nu se mai poate amâna
Playtech.ro
Temperaturi neobișnuite în România după ninsori și frig. Cum va fi vremea până la 1 martie
Adevarul
Noua ordine europeană dă frisoane la Paris și Londra. „Istoria are experiențele a două războaie mondiale devastatoare”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
De ce nu este bine să te speli pe cap în MARȚEA ALBĂ. Tradiții și superstiții în Săptămâna Albă 2026
iamsport.ro
Banciu a văzut ce s-a întâmplat în Craiova - FCSB și a dat un verdict acid: ”Logică de tâlhari! Cum să te gândești la așa ceva?!”
MediaFlux
Armata SUA se pregătește pentru operațiuni militare în Iran care ar putea dura săptămâni întregi
stirilekanald.ro
VIDEO Român arestat în Italia după ce a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate! Micuța a fost grav rănită
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat