Dosarul Bercea Mondial. Marian Căpăţână: M-am dus personal la sediul de campanie al lui Traian Băsescu VIDEO

Marian Căpăţână, intermediarul mitei pentru Mircea Băsescu a declarat joi că Traian Băsescu ştia de banii primiţi de fratele său şi că el personal a mers la sediul de campanie al acestuia. Magistrații de la Tribunalul Constanța judecă vineri un nou termen în dosarul în care Mircea Băsescu este acuzat de trafic de influență. Astăzi vor fi audiați Marian Căpățână și Izaura, fiica lui Bercea Mondial.
Iulian Tudor
24 apr. 2015, 09:39
Dosarul Bercea Mondial. Marian Căpăţână: M-am dus personal la sediul de campanie al lui Traian Băsescu VIDEO

Totodată, Marian Căpăţână spune că fostul consilier al lui Traian Băsescu, Dorel Onaca, minte când spune că nu ar fi avut nicio legătură cu Bercea şi că în ziua referendumului de demitere, aceştia ar fi fost primii care au ajuns la sediul de campanie. 

Mircea Băsescu este judecat, alături de Marian Căpăţână, într-un dosar privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial.

Citeşte şi: Marian Căpăţână: Traian Băsescu ştia că fratele său luase bani de la familia lui Bercea Mondial

Cei doi au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele fostului preşedinte.

Pe 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa a decis ca Mircea Băsescu, care se afla în arest preventiv din 20 iunie 2014, să fie judecat în arest la domiciliu, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul lui Marian Căpăţână.

Mircea Băsescu are acceptul instanţei de a părăsi arestul la domiciliu pentru a se prezenta două zile pe săptămână, câte trei ore pe zi, la firma unde este administrator, scrie evz.ro

Potrivit procurorilor, la începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-ar fi remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că fratele preşedintelui va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarului în care Bercea era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot, dar şi pentru alte cereri incidente în acea cauză.

Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-ar fi dat lui Marian Căpăţână şi suma de 350.000 de euro, în acelaşi scop.

Anchetatorii susţin că din suma totală de 600.000 de euro pe care Florin Anghel i-ar fi dat-o lui Marian Căpăţână, Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 de euro. Marian Căpăţână este acuzat că şi-a însuşit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primiţi de la Florin Anghel, pentru că ar fi mijlocit remiterea banilor.

Pe de altă parte, în urma unei plângeri făcute de Mircea Băsescu, ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, a fost trimis în judecată pentru şantaj cu circumstanţe agravante, în stare de recidivă, în timp ce fiica interlopului, Izaura Anghel, şi fratele ei minor, Grimică Ion Anghel, au fost deferiţi justiţiei pentru şantaj cu circumstanţe agravante.

Citeşte şi: RĂSTURNARE de situaţie. Bercea Mondial îl DISCULPĂ pe Mircea Băsescu. „Traian Băsescu a luat banii”

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Florin Anghel, fiul cel mare al lui Bercea Mondial, pentru trei infracţiuni concurente de şantaj, dintre care una în stare de recidivă, în timp ce mama acestuia, Fănica Anghel, a fost deferită justiţiei pentru şantaj.

Tot Tribunalul Constanţa judecă şi acest dosar, în care fratele preşedintelui apare ca parte vătămată şi în care inculpaţi sunt cei cinci membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial – soţia acestuia, Fănica Anghel, cei doi fii şi fiica, Florin, Grinică Ion şi Izaura Anghel şi concubinul acesteia din urmă, Marius Constantin, acuzaţi de şantajarea lui Mircea Băsescu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
„A fost ideea mea!”. Mihai Stoica a dezvăluit de ce titularul FCSB a fost scos din lot. Exclusiv
Capital.ro
Alertă din nou în județul Tulcea. IGSU avertizează asupra riscului căderii unor obiecte din spațiul aerian
Playtech.ro
Ce aparate consumă cel mai mult curent în timpul caniculei. Cum poți reduce factura la energie
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fotbalul românesc este îndoliat! S-a stins din viață Silviu Stănescu, fostul antrenor al Universității Craiova
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România