Iohannis: Aderarea la Schengen, drepturile românilor în Italia şi situaţia Ucrainei, pe agenda vizitei la Roma

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, înainte de plecarea în vizita oficială de două zile pe care o efectuează la Roma, că pe agenda discuţiilor cu oficialii italieni se află aderarea României la spaţiul Schengan, dar şi drepturile românilor din această ţară.
Romania TV
27 apr. 2015, 06:55
Iohannis: Aderarea la Schengen, drepturile românilor în Italia şi situaţia Ucrainei, pe agenda vizitei la Roma

„Deplasarea în Italia continuă seria vizitelor externe pe care am ținut să le fac la început de mandat în state cu care România are parteneriate strategice și relații speciale”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, pe aeroportul Henri Coandă, la plecarea în vizită în Italia.

Şeful statului a completat că importanta acestei vizite e data de mai multe aspecte, precum existenta unui parteneriat strategic si tradiţii de colaborare între cele doua state, subliniind că Italia este unul dintre principalii parteneri economici ai României.

„Voi discuta despre modalitățile în care putem să întărim colaborarea și coordonarea în interiorul Uniunii Europene dar și în interiorul NATO. În acest context voi aborda tema aderării României la spațiul Schengen, așa cum am făcut-o cu ocazia tuturor vizitelor în capitatele europene”, a afirmat şeful statului.

El a precizat că discuţiile cu comunitatea românilor este un punct important pe agenda discuţiilor. „Discuțiile despre comunitatea românească din Italia vor fi un un punct important pe agenda discuțiilor. Doresc ca drepturile cetățenilor români din Italia să fie respectate și apărate, și cred că acest lucru este în interesul ambelor părți. Comunitatea românească din Italia contribuie semnificativ la dezvoltarea economică și socială a Italiei și reprezintă o punte de legătură între statele noastre”, a mai spus Iohannis.

Pe agenda discuţiilor cu oficialii din Italia se află şi sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova şi situaţia din Ucraina.

Preşedintele Klaus Iohannis va avea întâlniri cu președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, cu președintele Consiliului de Miniștri, Matteo Renzi, și cu președintele Senatului, Pietro Grasso. De asemenea, şeful statului va întâlniri cu reprezentanți ai comunității de români din Italia și cu o parte dintre studenții români bursieri la Accademia di Romania.

Din delegaţia care îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita oficială fac parte consilierii prezidenţiali Dan Mihalache, Cosmin Marinescu, Ion Oprişor, Andrei Muraru, Lazăr Comănescu, secretarul de stat în MAE, George Ciamba.

Soţia preşedintelui, Carmen Iohannis, în însoţeşte pe preşedinte în vizita la Roma.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Florin Prunea s-a întâlnit cu Dan Petrescu la Mamaia. A urmat un dialog incredibil: ”Tu ești sănătos la cap?” / ”Ce vrei să fac?”
Capital.ro
Alexandru Nazare vine cu vești despre pensii și CASS. Ce se întâmplă cu indexarea și contribuția pentru mame
Playtech.ro
Mai mulţi turişti din Grecia au ajuns la spital după ce au fost muşcaţi de peștele-iepure. Cum arată şi la ce să fii atent
Adevarul
Subiectele de la Evaluarea Națională 2026, publicate pe rețelele sociale în timpul examenului
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Uluitor! Florin Prunea s-a întâlnit recent cu Dan Petrescu și a rămas șocat: 'Am început să plâng. Știți ce făcea la masă?'
MediaFlux
Scrisoarea celor 23 din PNL: Aripa Veștea respinge ultimatumul lui Bolojan și cere încetarea „linșajului politic” intern
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?