Maior ameninţă cu „sancţiuni dure” ofiţerii SRI tentaţi de politică

Directorul SRI, George Maior, le-a atras vineri atenţia ofiţerilor din cadrul Serviciului că 2012 este un an "mai special" şi că trebuie să aibă în vedere valorile fundamentale ale SRI – neutralitatea şi independenţa, în caz contrar urmând a le fi aplicate sancţiuni dure.
Romania TV
23 mart. 2012, 13:19
Maior ameninţă cu

„Întrucât anul 2012 este un an mai special, având în vedere evoluţii din afara SRI – mă refer la faptul că este un an electoral – am atras atenţia, deşi sunt convins că nu este nevoie, deja există în etica şi în conştiinţa Serviciului acest lucru, să aibă în vedere valorile fundamentale ale acestui serviciu, de neutralitate şi independenţă”, a spus Maior, citat de Mediafax.

El a zis că SRI îşi realizează misiunile iar „ceea ce se întâmplă în sfera exterioară Serviciului, în sfera politică, e cu totul altă chestiune”. „Am atras atenţia tuturor ofiţerilor să păstreze aceste valori. Vor exista sancţiuni dure pentru cei care încalcă aceste valori, deşi sunt convins că nu va fi cazul”, a spus Maior.

El a făcut aceste afirmaţii la bilanţul SRI pe 2011, eveniment la care a participat şi şeful statului. Maior s-a arătat mulţumit de profesionalismul ofiţerilor din subordine arătând că Serviciul a avut o contribuţie importantă la combaterea corupţiei şi evaziunii fiscale, atât prin operaţiuni proprii, cât şi prin informări transmise Parchetului.

Cât priveşte principala misiune a Serviciului, aceea de contraspionaj, Maior a arătat că SRI a trebuit să contracareze misiuni de spionaj ce vizau amplasarea scutului antirachetă la Deveselu. „Am încercat să detectăm şi să oferim cunoaştere în special în legătură cu preocupările altor state, în special din zona estică, privind zona de importanţă strategică deosebită. Nu doar amplasarea scutului american pe teritoriul României, dar şi dezvoltările energetice la Marea Neagră fac din aceste preocupări o chestiune pe termen mediu şi lung”, a spus Maior.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Hagi şi FRF, cinci greşeli majore care au dus la un experiment cvasi-eșuat: România – 0 puncte şi 6 goluri primite în 2 meciuri din Liga Naţiunilor
Capital.ro
Cât durează, de fapt, să încarci o mașină electrică: Diferențele dintre Level 1, 2 și 3. Cum alegi corect încărcarea mașinii
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS! Bărbatul de 30 de ani, suspect că i-a luat viața iubitei, s-a predat în Elveția
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Horoscop 29 septembrie 2026. Finalul lunii vine cu o răsturnare de situație! Bani pentru unii nativi, o veste surpriză și planuri schimbate peste noapte
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte