Românii preferă călătoriile de agrement şi vacanţele scurte

Românii preferă călătoriile de agrement și vacanțele mai scurte de o săptămână, în condițiile în care 54% dintre ei și-au alocat în ultimele 12 luni resurse de timp și financiare pentru astfel de călătorii, iar 32% au optat pentru o vacanță mai lungă, potrivit unui studiu.
Iulian Tudor
05 mai 2015, 06:10
Românii preferă călătoriile de agrement şi vacanţele scurte

Cei mai mulți dintre participaneţii la studiu, 41%, și-au declarat intenția de a face o călătorie de agrement de scurtă durată în viitorul apropiat, ceea ce înseamnă că aproximativ 4 milioane de oameni plănuiesc să plece într-o vacanță mai scurtă de o săptămână în 2015, potrivit Studiului Național de Audiență (SNA) Focus realizat de Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT).

Destinația principală luată în considerare pentru planificarea vacanțelor scurte este de departe România, muntele conducând în topul preferințelor pentru concediile de câteva zile. Acest aspect este influențat și de faptul că vacanțele la mare sunt limitate la anotimpul cald, ceea ce oferă litoralului un caracter sezonier.

De asemenea, 39% dintre persoanele care au petrecut o vacanță scurtă în România în ultimul an au ales cazarea în pensiuni/agroturism, în timp ce românii care au călătorit într-o țară străină au optat în proporție de 47% pentru cazarea în hoteluri de 3 stele.

Studiul arată că indiferent de destinația aleasă, cei care optează pentru călătorii de agrement sau vacanțe mai scurte de o săptămână aleg, de cele mai multe ori, utilizarea automobilului, în detrimentul altor mijloace de transport.

Studiul Național de Audiență Focus oferă date despre consumul de bunuri și servicii din România pentru mai mult de 3.000 de mărci și peste 200 de categorii de bunuri și servicii.

CITEŞTE ŞI: S-a lansat programul „Litoralul pentu toţi”. Care sunt tarifele

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Cum a fugit Nadia Comăneci din România lui Ceaușescu! Drumul periculos spre libertate, cu doar câteva săptămâni înainte de Revoluție
Capital.ro
România, sub cod portocaliu și cod galben de ploi torențiale și vijelii de până la 140 km/h. Când începe vremea extremă
Playtech.ro
Termopanele au sau nu „mod de iarnă”? Adevărul despre trucul care promite să păstreze căldura în casă
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Bombă! Lukasz Szukala ar urma să semneze cu o echipă din SuperLiga
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România