Traian Băsescu: Sunt împotriva arestărilor preventive atunci când nu este cazul

Fostul președinte Traian Băsescu a făcut, joi, în cadrul unei emisiuni, o serie de precizări cu privire la mesajul postat pe Facebook cu privire la modificarea Codului penal.
Romania TV
07 mai 2015, 19:55
Traian Băsescu: Sunt împotriva arestărilor preventive atunci când nu este cazul

„Din păcate toată lumea a rămas ancorată în prima parte a mesajului. El mergea mai jos. Esența mesajului nu este asta. Între suspiciuni rezonabile, acompaniate de probe și indicii temeinice, formularea din vechiul cod, nu sunt diferențe majore. Toată lumea se află într-o capcană. Prima problemă este politica penală a țării și cine o face. Politica penală, în opinia mea, o stabilesc Guvernul și Parlmentul. Nu SRI, nu parchetele. Acest nou Cod penal, este expresia unei noi abordări în politica penală a țării. Dacă se citește atent, lucrurile se pot calma din punct de vedere al formulărilor. Problema este la cât de singur sau de independent este judecătorul în decizia lui. Pledoaria mea este pentru judecătorul singur, independent, fără procurorul care face presiuni și nu pune în referat și părțile în favoarea inculpatului”, a declarat fostul șef al statului, potrivit b1.ro.

TRAIAN BĂSESCU, atac extrem de dur pe Facebook: „Opriţi-vă, imbecililor!”

Traian Băsescu a precizat că este împotriva arestărilor preventive în situații care nu se impun, adăugând că există riscul unor posibile presiuni politice în cazurile Alinei Bica, Elenei Udrea și al lui Horia Georgescu.

„Ca să nu existe un dubiu, sunt împotriva arestărilor preventive atunci când nu este cazul. Când e vorba de violență, de falsificare de probe, trebuie să îl izolezi. În rest, arestarea până va mărturisi ceva este un abuz. Va fi o bătălie de influență pentru o soluție care să confirme tot spectacolul public care s-a făcut și la Alina Bica și la Horia Georgescu și la Elena Udrea. Cătușele, până la condamnare nu sunt o soluție. Am avut reacții și când eram președinte și eram mereu certat, dar cât am fost președinte s-au judecat foarte multe cazuri în liberatate. Nu mi-a plăcut nici cum a fost luat Mazăre cu mascați de la o terasă. Nu trebuie spectacole de arestare. Arestările preventive nu trebuie să fie un mod în care lucrează justița. Marea problemă a justiției este în ce măsura judecătorii nu sunt supuși presiunilor procurorilor, a SRI și sunt liberi in luarea deciziei. Sistemul judiciar trebuie să beneficieze de judecători absolut liberi. Nu vreau să mai aud niciun fel de judector că el e pe aceeași baricadă cu procurorul. Atunci pe ce baricadă mai rămâne inculpatul”, a mai spus fostul şef de stat.

ELENA UDREA, mesaj pentru Traian Băsescu la poarta închisorii

Fostul președinte a vorbit și despre plasarea în arest la domiciliu a Elenei Udrea, precizând că întârzierea pronunțării instanței ar fi un indiciu că s-au luat în calcul și argumentele apărării.

„Eu nu sunt un om care se entuziasmează gratuit. Arestul la domiciliu este foarte aproape de închisoare. Dar faptul că judecătorii au întârziat pronunțarea, mă face să mă gândesc că s-au uitat puțin și la elementele pe care le-au susținut inculpatul sau avocații”, a mai spus Traian Băsescu.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Ce face Laura Teodoru după ce a demisionat de la Digi 24 în urmă cu 9 ani. Fosta prezentatoare s-a retras complet din viața publică
Capital.ro
România, în fața unei posibile crize a carburanților. Dumitru Chisăliță avertizează. Ce se poate întâmpla cu motorina în următoarele săptămâni
Playtech.ro
5 motive pentru care aerul condiționat miroase a mucegai. Problema pe care nu trebuie să o ignori
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul mare mijlocaș al Stelei a refuzat-o de două ori pe Dinamo: ”A venit Mircea Lucescu să mă convingă”
MediaFlux
A treia dronă rusească doborâtă de MApN după ce a intrat pe teritoriul României. Președintele Nicușor Dan, anunț de ultim moment
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România