REZULTATE ALEGERI Marea Britanie: Lira sterlină s-a apreciat, ajungând la cel mai ridicat nivel

REZULTATE ALEGERI Marea Britanie. Lira sterlină s-a apreciat cu peste 1% față de principalele monede, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultima săptămână, după ce sondajele de opinie au sugerat că liderul conservator David Cameron va rămâne premier, în urma alegerilor parlamentare. 
Alina Costache
08 mai 2015, 07:35
REZULTATE ALEGERI Marea Britanie: Lira sterlină s-a apreciat, ajungând la cel mai ridicat nivel

REZULTATE ALEGERI Marea Britanie: Vineri dimineață, în tranzacțiile din Asia, lira sterlină s-a situat la 1,5449 dolari, în timp ce euro s-a depreciat cu peste 1%, tranzacționându-se la 72,73 penny — cel mai scăzut nivel de la sfârșitul lunii aprilie, potrivit BBC.

Analiștii susțin că lira sterlină s-a apreciat pe fondul perspectivelor privind o victorie mai solidă a Partidului Conservator, care își va putea continua politicile anterioare. Totuși, aprecierea ar putea fi de scurtă durată, deoarece sporește amenințarea unui ‘Brexit’, după ce David Cameron a promis să desfășoare până în 2017 un referendum în favoarea sau contra menținerii Marii Britanii în UE, informează bbc.com.

În 2014, PIB-ul Regatului Unit a crescut cu 2,8%, față de un avans de 1,7% în 2013. Este cel mai rapid ritm de expansiune din 2006, când economia britanică a crescut cu 3%.

Citeşte şi Alegeri în Marea Britanie: Presa salută victoria premierului David Cameron în alegeri

Conservatorii britanici sunt creditați cu 325 dintre cele 650 de mandate parlamentare obținute în urma alegerilor, potrivit celei mai recente estimări. Aceeași estimare atribuie 232 de mandate Partidului Laburist și 56 Partidului Național Scoțian (SNP).

Dacă aceste proiecțiii vor fi confirmate de rezultatele definitive ale scrutinului, atunci liderul conservator David Cameron ar putea forma noul guvern fără a avea nevoie de parteneri de coaliție.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Ce avere are fostul ”galactic” Gareth Bale. Clubul trecut prin Premier League pe care vrea să-l cumpere
Capital.ro
Dispariția numerarului. Planul Băncii Centrale Europene de trecere la banii digitali. Ce „dezavantaje” au banii cash
Playtech.ro
Ce să adaugi în varul pentru copaci pentru un efect dublu. Protejează pomii și nici nu se curăță după ploi
Adevarul
„Oricum mă duc, hai să mor în ale mele, să fiu măreț!”. Dialog cutremurător cu Mircea Lucescu, înainte ca tehnicianul să intre în comă
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Mircea Lucescu a făcut infarct. Anunțul făcut de Spitalul Universitar despre starea de sănătate a selecționerului
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, reacție nervoasă în studioul Digi Sport: ”Să vină el și să vă facă emisiunile și întrebările!”
MediaFlux
800.000 de pensionari primesc bani în plus. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj