Nichita: Nu am ştiut că a te îndrăgosti de o femeie înseamnă un delict. Restul e cancan

Primarul municipiului Iași, Gheorghe Nichita, a declarat vineri că nu a știut că în România este un delict ca un bărbat să se îndrăgostească sau să i se "aprindă călcâiele" după o femeie, susținând că nu a dorit să ducă PSD în acest scandal.
Iulian Tudor
08 mai 2015, 13:54
Nichita: Nu am ştiut că a te îndrăgosti de o femeie înseamnă un delict. Restul e cancan

„Nu am știut că în România a te îndrăgosti de o femeie înseamnă un delict. Nu știam că, dacă i se aprind călcâiele unui bărbat, care este despărțit, este un delict. Restul este o chestiune de cancan, pe care îmi permit să o lămuresc după ce voi afla verdictul și, de ce nu, pe măsură ce vor merge mai departe cercetările, astfel încât să nu împiedic cercetările și să pot răspunde la întrebări”, a afirmat Nichita.

În legătură cu autosuspendarea sa din PSD, Nichita a susținut că a fost o decizie unilaterală și că nu a dorit „nicio secundă” să ducă partidul în acest scandal.

DNA: Primarul Nichita şi şefii Poliţiei Locale Iaşi au comis „grave derapaje de la regulile de bun simţ”

El a spus că nu vrea să comenteze mai mult, deoarece nu îi este ușor ca, după nouă ani cât a deținut funcția de vicepreședinte al partidului și președinte al organizației din Iași, să se autosuspende din PSD.

Primarul a susținut că îi pare rău de ceea ce i se întâmplă președintelui CJ Iași, Cristian Adomniței, și că dorește ca acesta să fie eliberat cât mai curând.

Declarația a fost făcută după terminarea procesului de la Curtea de Apel București, în cadrul căruia procurorii DNA au contestat decizia instanței de a-l lăsa în libertate pe primarul Nichita.

Pe 1 mai, Tribunalul București a respins propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a primarului din Iași, Gheorghe Nichita, acesta urmând să fie cercetat sub control judiciar.

Tot sub control judiciar vor fi cercetați și ceilalți doi inculpați din acest dosar — Liviu Hliboceanu, director general al Poliției Locale Iași, și Ștefan Avîrvarei — șef serviciu în cadrul poliției.

Adina Samson, iubita primarului Nichita, a cerut protecţia Poliţiei

Decizia a fost contestată de DNA.

Gheorghe Nichita este acuzat de instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată (cinci acte materiale), instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, instigare la acces ilegal la un sistem informatic și instigare la operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Potrivit DNA, în perioada ianuarie — aprilie, Nichita, abuzând de funcția de primar, i-a determinat pe Hliboceanu și Avîrvarei, dar și pe alte persoane din cadrul instituției pe care o conducea să efectueze, personal sau prin intermediari, verificări în baze de date care conțin informații ce nu sunt destinate publicității, iar ulterior să le folosească și să permită accesul unor persoane neautorizate la acestea, pentru a obține personal foloase nepatrimoniale necuvenite.

În aceeași perioadă, Nichita este acuzat că i-a determinat cu intenție pe cei doi polițiști să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin efectuarea, fie personal, fie prin intermediul altor angajați ai Poliției Locale, a unor activități de supraveghere a unei persoane, cu consecința prejudicierii intereselor legale ale instituției din care făceau parte și pentru a obține un folos nepatrimonial necuvenit.

Procurorii susțin că Gheorghe Nichita le cerea șefilor din Poliția Locală Iași să pună funcționarii din subordine să îi supravegheze iubita — Adina Samson—, care avea montat inclusiv un sistem de urmărire GPS pe autoturism.

Mai mult, membri ai clanului „Cordunenilor” ar fi fost implicați în amenințarea unui bărbat, care s-a întâlnit pe 25 aprilie la o terasă cu Adina Samson.

Părinţii Adinei Samson, iubita lui Gheorghe Nichita, declaraţii uluitoare: A îmbolnăvit-o psihic, nenorocitul!

DNA mai arată că Hliboceanu și Avîrvarei și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul utilizării resurselor instituției — angajați, autoturisme și carburant — în interesul personal al lui Nichita, respectiv pentru a o supraveghea pe iubita primarului.

În plus, Gheorghe Nichita i-a cerut lui Ștefan Avîrvarei să efectueze verificări la Cluj-Napoca pentru a afla informații despre un om de afaceri britanic, Robert Wolsey.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Gigi Becali a avut dreptate! Cifrele spun că el a fost cel mai slab jucător de la FCSB la debutul lui Reghecampf
Capital.ro
Elena Udrea: Cristela Georgescu poate ieși președinte! Lista de atuuri a soției lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Cât curent consumă, de fapt, încărcătorul lăsat permanent în priză. Calculul pe un an
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani, lucrează ca șofer: „A fost un coșmar”
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”
MediaFlux
Ultimele imagini cu Toni Doboș, marele fotbalist și antrenor român. Cum arată astăzi, de ziua lui, la aproape 20 de ani de la teribilul accident Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte