Ziua tatălui, sărbătorită astăzi în România

Ziua Tatălui este sărbătorită duminică, 10 mai, în România, a doua duminică din luna mai devenind oficial sărbătoare legală dedicată tăticilor, conform Legii 319/2009 privind instituirea Zilei Mamei şi a Zilei Tatălui.
Alina Costache
10 mai 2015, 08:03
Ziua tatălui, sărbătorită astăzi în România

A fost instituită prin Decretul 1468 pentru promulgarea Legii privind instituirea Zilei Tatălui semnat de președintele României, Traian Băsescu, la 13 octombrie 2009 și publicat în M.O. nr.694/15 octombrie 2009. Prin același Decret, a fost promulgată și Legea privind instituirea Zilei Mamei, care se sărbătorește, începând cu anul 2010, în prima duminică a lunii mai.

Legea a fost dezbătută și aprobată în Camera Deputaților la 29 septembrie 2009. Inițiativa pentru instituirea acestor două sărbători a avut-o, în luna iunie 2009, Alianța Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA), precum și un grup de opt parlamentari.

În acest mod, inițiatorii legii au dorit să sublinieze rolul jucat de un tată în viața copilului său, în familie, dar și în societate, iar România era printre puținele state care până în anul 2009 nu au avut o astfel de tradiție în mod oficial.

Ziua Tatălui are o semnificație importantă, deoarece ajută la recunoașterea contribuției individuale a fiecăruia dintre cei doi părinți la viața de familie, în particular, și la construirea societății, în general.

Pe plan mondial, nu există o tradiție bine conturată în cazul celebrării zilei tatălui în jurul unei date anume. Zilele tatălui recunoscute oficial diferă de la țară la țară. În România, Ziua Tatălui a fost sărbătorită oficial, pentru prima dată, la 9 mai 2010.

Potrivit OUG nr. 111/2010, de indemnizația pentru creșterea copilului poate beneficia oricare dintre părinții copilului, dacă sunt îndeplinite condițiile necesare prevăzute în această Ordonanță. Indemnizația de maternitate se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Final Four EHF Euro Cup: România cucerește bronzul după 33-30 cu Ungaria
Capital.ro
Energia ar putea crește semnificativ înainte de iarnă. Avertisment de la UE: Nivelul stocurilor este excepțional de scăzut
Playtech.ro
Vinzi lucrurile din casă pe OLX sau Vinted? De la ce punct poate deveni activitatea ta una care interesează ANAF
Adevarul
Secretele uimitoarei șosele înghițită de Dunăre. Cum a fost clădit și cum a dispărut sub ape legendarul drum Széchenyi
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Uluitor! Ion Țiriac a vorbit despre românul care 'a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite': 'Mi-a fost coleg de școală'
MediaFlux
Vaccinul antigripal a ajuns în farmacii. Interviu cu medicul Daniela Ștefănescu, vicepreședinte Asociația Medicilor de Familie București
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte