Fratele autorului atacurilor din Franţa, inculpat pentru complicitate la asasinate

Abdelkader Merah, fratele autorului atacurilot din sud-vestul Franţei, a fost inculpat pentru complicitate la asasinate şi asociere în vederea comiterii unui act terorist şi încarcerat, conform unei surse judiciare.
Romania TV
25 mart. 2012, 19:22
Fratele autorului atacurilor din Franţa, inculpat pentru complicitate la asasinate

„Abdelkader Merah a fost inculpat pentru acuzaţiile aduse de instanţă şi plasat în detenţie”, a indicat această sursă judiciară, potrivit Mediafax.

Fratele mai mare al lui Mohamed Merah, împuşcat de poliţie joi după ce a asasinat şapte persoane, dintre care trei copii, a fost pus sub acuzare şi pentru furtul unui scuter, cu referire la vehiculul folosit de asasin pentru a comite crimele, a precizat aceeaşi sursă.

Abdelkader Merah, în vârstă de 29 de ani, a fost transferat duminică dimineaţă la palatul de justiţie din Paris. Prietena sa, cu care acesta este căsătorit religios dar nu şi civil, a fost în schimb eliberată după ce s-a aflat timp de patru zile în custodia poliţiei. Nicio acuzaţie nu i-a fost adusă.

În cursul audierilor, fratele mai mare al asasinului s-a declarat „mândru” de actele acestuia, ucis joi la Toulouse după de a ucis şapte persoane.

El a negat cu toate acestea că l-a ajutat să asasineze cu sânge rece trei copii şi un profesor evrei şi trei paraşutişti în opt zile, la Toulouse şi Montauban.

Ulterior avocata lui Abdelkader Merah a declarat că: „El nu este deloc mândru de actele fratelui său, aşa cum a spus aproape toată presa”, a declarat Anne Sophie Laguens jurnaliştilor. „El le condamnă ferm. În rest, el speră să nu devină ţapul ispăşitor pentru faptele fratelui său deoarece asta pare să se întâmple în prezent”, a adăugat aceasta.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Cristi Borcea pregătește un nou tun imobiliar! Zona cu potențial imens în care va construi 150 de apartamente
Capital.ro
România se împrumută din nou în octombrie. Ce sumă a programat Ministerul Finanțelor
Playtech.ro
Cât valorează 15 ani de contribuții la pensie. Diferența dintre un român plătit cu salariul minim și unul cu salariul mediu
Adevarul
Cine este pilotul erou care a salvat 174 de oameni după ce a fost înjunghiat de copilot: gestul care a prevenit o catastrofă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Bombă! FC Koln, ofertă pentru unul dintre jucătorii din naționala României: 'Vorbesc foarte frumos despre el'
MediaFlux
Horoscop 1 octombrie 2026. Mai multe zodii au noroc de bani la început de lună
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte