Preşedintele Serbiei refuză să impună sancţiuni Rusiei

Serbia va menține o poziție neutră și nu va impune sancțiuni Federației Ruse, a declarat președintele sârb Tomislav Nikolic, în timpul convorbirilor purtate cu Valentina Matvienko, președintele Consiliului Federației (camera superioară a parlamentului rus), care a efectuat miercuri o vizită la Belgrad, după cum a relatat, în pagina sa electronică, postul de radioteleviziune din Voivodina (RTV), citat de mass-media ucrainene.
Alina Costache
14 mai 2015, 06:14
Preşedintele Serbiei refuză să impună sancţiuni Rusiei

‘Credem în continuare că Rusia și Uniunea Europeană trebuie să-și rezolve divergențele prin negocieri și suntem dispuși ca prin președinția OSCE (pe care Serbia o exercită în acest an) să contribuim la rezolvarea deplină și cât mai repede posibil a crizei din Ucraina’, a afirmat Tomislav Nikolic, citat de Unian, potrivit Agerpres.

Serbia, aliat tradițional al Moscovei, a declarat în repetate rânduri că nu are de gând să se ralieze sancțiunilor UE împotriva Rusiei, chiar dacă un astfel de demers contravine dorinței sale de a adera la Uniunea Europeană, notează presa ucraineană.

Premierul sârb Alexandar Vucic declarase anterior că nimeni nu poate dicta țării sale să instituie sau nu sancțiuni împotriva Federației Ruse, care a susținut guvernul de la Belgrad în privința problemei Kosovo.

În timpul unei recente vizite la Belgrad, comisarul european pentru extindere și politici de vecinătate, Johannes Hahn, a opinat că Serbia ar trebui totuși să instituie sancțiuni împotriva Moscovei, întrucât aderarea la UE înseamnă și o aliniere la politicile comune.

SUA și UE au impus o serie de sancțiuni, pe etape, împotriva Rusiei pentru rolul său în criza ucraineană.

Statele Unite nu doresc sancțiuni împotriva Rusiei, dar acestea sunt necesare pentru a asigura pacea în Ucraina, a declarat miercuri secretarul de stat John Kerry, vorbind înainte de summitul miniștrilor de externe din țările NATO în Antalya (sud-vestul Turciei).

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Decizia care poate schimba toate clasamentele în fotbalul românesc. S-a ajuns la TAS, mai multe meciuri s-ar putea rejuca!
Capital.ro
O piață care crește în tăcere: ce se întâmplă în spatele industriei de îngrijire a animalelor
Playtech.ro
Cât costă o zi la mare pe litoralul românesc în iunie 2026. Prețurile la șezlonguri, cafea și bere în Mamaia, Constanța și Eforie
Adevarul
România rămâne campioana inflației în UE, cu un nivel de aproape trei ori peste media europeană. „Economia refuză să acorde girul acestor venituri”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român din Italia și-a pierdut viața pe loc, după ce s-a izbit cu scuterul de un TIR. Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Nicu Gheară, spaima fotbalului românesc? Momentul în care ”i-a înghețat” pe Gigi Becali și Dumitru Dragomir: ”Le era frică!”
MediaFlux
Pensie mai mică pentru mii de români. Ce se schimbă la recalculare
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?