Regele valsului, ANDRE RIEU, va urca pe scena din Piaţa Constituţiei, pentru prima dată, în data de 5 iunie

Ne mai despart doar câteva zile până la primul concert André Rieu. Artistul va susține 7 concerte la București, în zilele de 5, 6, 7, 11, 12, 13 și 14 iunie, ceea ce reprezintă o premieră pentru publicul român, de asemenea, și pentru celebrul artist. 
Romania TV
19 mai 2015, 09:47
Regele valsului, ANDRE RIEU, va urca pe scena din Piaţa Constituţiei, pentru prima dată, în data de 5 iunie

Vestea venirii sale a creat o întreagă isterie în rândul admiratorilor din România care s-au grăbit să își rezerve cele mai bune locuri. Dar, timpul nu este încă pierdut pentru cei care doresc să asiste la cel mai important eveniment concertistic al anului. Persoanele care doresc să fie cât mai aproape de scenă, să se bucure din plin de experiența magică de neegalat a unui concert oferit de regele valsului, organizatorii le recomandă să opteze, în special, pentru biletele existente pentru zilele de 5 și 7 iunie.Biletele sunt disponibile la prețuri variabile în funcție de categorie, atât la punctele de vânzare ale agenției Eventim precum și online pe www.eventim.ro.

André Rieu – Maestrul
Nascut in Maastricht, Olanda, intr-o familie de muzicieni, André Rieu este cel mai de succes violonist din lume și cel mai bine vandut muzician clasic din toate timpurile. Detine cea mai mare orchestra privata din lume și a vândut mai mult de 40 de milioane de albume și DVD-uri. Lansarea sa internationala a venit în 1994 cu CD-ul „Strauss & Co”. De atunci, a primit mai mult de 400 Platinum și 171 de Gold Awards. Are mai mult de 1,5 milioane de fani pe Facebook. In concertele sale, interpreteaza cele mai frumoase valsuri de Johann Strauß sau Franz Lehár, hit-uri de renume mondial din musicaluri si filme, cele mai iubite arii de opera si opereta, precum și muzică populară din toate decadele.
André a fost denumit „Regele Valsului”. „Johann Strauss este compozitorul meu preferat din toate timpurile.”
In concertele sale, André canta la vioara, dirijeaza orchestra lui și este un „conférencier” fermecător, care va interactiona cu publicul dupa fiecare piesa.
André canta la o vioară construită de Stradivarius in 1732. „Îmi place acest instrument. Îmi amintește de cantareata de opera Maria Callas – foarte pasionala”.


André Rieu – The Entertainer
În fiecare an, André si a lui Johann Strauss Orchestra, cor si solisti internationali sustin aproximativ 100 de concerte peste tot in lume, in fata a peste jumatate de milion de oameni. Turneele sale au fost prezente in Billboard Top 10 în ultimii zece ani. Spectacolele lui André te vor face sa razi, sa plangi si sa dansezi. Concerte sale nu sunt asemenea concertelor clasice rigide cu care esti obisnuit. Fii pregatit pentru o seara plina de distractie!

André Rieu – Omul de afaceri
André traieste si lucreaza in Maastricht. Compania sa este numita „André Rieu Productions”. 120 de angajați lucrează pentru André în mod constant la care se adauga alti 100 de colaboratori în turnee. Membrii orchestrei sale provin din zece tari. André are studio propriu de înregistrare, agentie de turism, o gradinita pentru copiii membrilor orchestrei, propriile autobuze (construit de Mercedes Benz) si detine un atelier complet in care se fac costumele pentru concertele sale. Compania detine patru seturi complete de scena, instrumente, costume etc .. Andre si orchestra calatoresc cu o echipa intreaga de bucatari, medici și antrenor de fitness.

André Rieu – Omul de familie
Pentru André Rieu, familia este cel mai important factor în succesul lui. Este casatorit de 40 de ani cu Marjorie, o fosta profesoara de germană și italiană. Cuplul are doi fii, Marc (care este pictor) și Pierre (care este vicepreședinte al André Rieu Productions). André si Marjorie au patru nepoti, dintre care trei au inceput deja sa studieze vioara.
„Întotdeauna am vrut sa ma casatoreșc cu o femeie pe care nu numai ca o iubesc, dar cu care as putea lucra împreună. Fără Marjorie, visul meu nu s-ar fi realizat: Sa calatoresc în lumea intreaga cu propria mea orchestră. Și pentru aceasta voi fi mereu recunoscător.” André Rieu

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Dialog uluitor Mircea Lucescu – soția Neli, de pe patul de spital: „Vreau să merg la Bratislava!” / „Schimb yala la ușă dacă pleci!”
Capital.ro
Adoptarea euro. 91% din numerarul național a fost retras. Anunț oficial al Băncii Naționale a Bulgariei
Playtech.ro
Cum să economiseşti motorină şi benzină cu ajutorul cauciucurilor: vei fi mai atent când le vei pune pe cele de vară
Adevarul
Pașaportul românesc, mai puternic decât cele eliberate de SUA, Marea Britanie și Australia. În ce state pot românii să călătorească fără viză
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în județul Mureș! Două fetițe, de 4 și 5 ani, au dispărut din curtea locuinței, iar autoritățile solicită sprijinul cetățenilor pentru găsirea lor
iamsport.ro
Acord pentru ca Ion Țiriac să investească la Brașov. Suma este considerabilă
MediaFlux
Pensionarii care pierd 2.800 de lei dacă nu depun un document până marți, 31 martie la CNPP
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj