Ce categorii de bugetari vor beneficia de majorări salariale

Salariul minim pe economie va fi 1.200 de lei, începând cu ianuarie 2016, iar cel mai mare salariu va fi cel al președintelui României, care va fi egal cu cel al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, al premierului, al președintelui Camerei Deputaților și al președintelui Senatului, a declarat, marți, ministrul Muncii, Rovana Plumb, într-o conferință de presă.
Filip Stan
19 mai 2015, 14:24
Ce categorii de bugetari vor beneficia de majorări salariale

La finalul lunii ianuarie, Rovana Plumb declara că există o suprapunere a claselor de salarizare, după ce a crescut salariul minim pe economie la 975 de lei. 

În ceea ce privește declarația ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, potrivit căreia salariul de ministru ar fi mic, Rovana Plumb a declarat că „problema se pune în ceea ce privește motivarea personalului din tot sectorul bugetar”.

Rovana Plumb: Preşedintele şi premierul vor avea aceeaşi leafă. Ce se întâmplă cu salariile bugetarilor

„Ceea ce am reușit noi să facem pentru anul acesta a fost să creștem salariile doar în cele două sectoare cheie: sănătate și educație. Acum ne uităm către tot sectorul bugetar: administrația publică locală, administrația publică centrală pentru că, într-adevăr, aici nu au mai fost făcute majorări, iar motivarea personalului nu există”, a subliniat ministrul Muncii.

„Cert este că în momentul de față avem o suprapunere a claselor de salarizare ca urmare a unei măsuri bune, benefice pentru toți salariații din România: creșterea salariului minim pe economie, care, după cum bine știți, acum este de 975 lei, iar de la 1 iulie va fi 1.050 de lei și, bineînțeles, cele două sectoare bugetare foarte importante — sănătatea și educația unde, începând cu 2014, am prevăzut creșterile de salarii, așa cum ne-am angajat”, preciza ministrul Muncii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ofertă din China pentru „perla” lui Gigi Becali de la FCSB!? „Are clauză 50 de milioane!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România s-a cutremurat în această dimineață! Ce magnitudine a avut seismul
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT