ALOCAŢIILE pentru copii SE DUBLEAZĂ. Decizia a fost luată în Parlament

Plenul Camerei Deputaților a votat, miercuri, dublarea alocațiilor de stat pentru copii. Deputaţii au aprobat, cu unanimitate de voturi, majorarea alocaţiei de stat pentru copii de la 42 la 84 de lei. Camera Deputaților este forul decizional.
Iulian Tudor
20 mai 2015, 08:44
ALOCAŢIILE pentru copii SE DUBLEAZĂ. Decizia a fost luată în Parlament

Deputaţii au aprobat, miercuri, cu unanimitate de voturi, amendamentul PNL privind majorarea alocaţiei de stat pentru copii de la 42 la 84 de lei. 

Premierul Victor Ponta, prezent la votul final din Cameră, a anunţat că Guvernul va găsi pentru acest an resursele financiare necesare.

„Mi-am fac datoria, deoarece Guvernului nu i s-a cerut punctul de vedere şi nici nu s-a indicat sursa bugetară, să explic că impactul financiar, de aproape 900 milioane de lei, pentru acest an il vom acoperi cu siguranţă. O să vă rog, la intocmirea bugetului pe 2016, sa avem sprijinul Parlamentului pentru a gasi solutia ca aceasta masura sa ramana in vigoare. (…) Ne vom supune vointei suverane a Parlamentului, pentru acest an vom gasi  resursele financiare si sunt convins ca veti sprijini la votarea bugetului pe 2016 resursele financiare ca sa nu fie o simpla promisiune”, a spus Ponta. 

Amendamentul a fost propus de deputatul PNL Cristina Pocora la proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.65/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative și a fost adoptat cu 98 de voturi pentru și 77 împotrivă.

Liderul PNL, Alina Gorghiu, a spus că este o veste foarte bună pentru familiile din România. „Vorbim de peste 3 milioane jumătate de copiii care se vor bucura de dublarea alocațiilor. M-aș bucura să putem să aducem în casele tuturor o mică bucurie. (…) Acest parcurs trebuie continuat”, a spus Gorghiu.

În cursul dimineţii, plenul aprobase, cu 98 voturi „pentru” şi 77 „împotrivă”, amendamentul liberalilor privind majorarea alocaţiei de stat pentru copii de la 42 la 84 de lei.

Deputatul PNL Cristina Pocora a solicitat, în plen, la dezbaterea Ordonanţei de urgenţă la 65/2014, introducerea unui amendament de dublare a alocaţiei pentru copii.

Acest amendament a fost respins, marţi, în Comisia de muncă, reprezentanţii PSD arătând că Ministerul Muncii va veni cu o propunere de majorare a alocaţiei pentru copii.

Citeşte şi DUBLAREA alocaţiilor. Ponta: E un lucru bun, îl susţinem, dar impactul este de 1,8 miliarde de lei pe an

Secretarul de stat în Ministerul Muncii Codrin Scutaru a spus, în plen, că au fost mărite alocaţiile la mai multe categorii şi atunci când Guvernul va găsi sursa de finanţare pentru a mări alocaţia pentru toţii copiii o va face.

În urma votului în plen, acest amendament a trecut, însă, cu 98 de voturi „pentru” şi 77 de voturi „împotrivă”. Imediat după vot, liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a solicitat o pauză de consultări.  După pauza de consultări, Neacşu a cerut, în plen, verificarea prezenţei deputaţilor, prin apel nominal, arătând că a constatat „cu neplăcută surprindere” că o bună parte dintre deputaţi a ales să nu fie în sală.

Înainte de şedinţa de vot final, premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul şi PSD susţin majorarea alocaţiei de stat pentru copii şi nu se pot opune acestui principiu, dar iniţiatorii propunerii nu au indicat sursa de finanţare în condiţiile în care impactul bugetar anual este estimat la 1,8 miliarde lei.

Citeşte şi: Victor Ponta şi Alina Gorghiu, ceartă pe alocaţiile pentru copii

Deputaţii social-democraţi din Comisia de Muncă au dat, marţi, aviz negativ proiectului PNL care vizează majorarea alocaţiilor copiilor de la 42 la 84 de lei. Deputaţii PSD s-au opus măririi alocaţiei copiilor pe motiv că nu ar exista fonduri bugetare suficiente pentru creşterea acestora.

Citeşte şi: S-A MODIFICAT CODUL FISCAL. Minorii nu vor plăti TAXE LA STAT pentru alocaţiile păstrate pe card

În ultima vreme, au existat mai multe propuneri şi încercări de majorare a alocaţiei de stat pentru copii, însă abia acum aceasta a fost aprobată.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Lovitură pentru mafia din fotbalul românesc: de la ”cooperativă” la crimă organizată. Se pregătește o lege susținută de PNL, USR și UDMR care trimite la închisoare șefii de club și arbitrii
Capital.ro
Fonduri elvețiene pentru România: unde merg banii și ce domenii sunt vizate
Playtech.ro
Ce stricăciuni din locuință sunt despăgubite de asigurările facultative pentru casă. Ce trebuie să știe proprietarii
Adevarul
De ce războiul din Iran înseamnă pentru SUA o înfrângere mai severă decât în Vietnam. Explicațiile unui expert
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 69 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză. Soția i-o oferise cadou de Ziua Îndrăgostiților
iamsport.ro
Fotbalistul român i-a închis telefonul în nas lui Giovanni Becali: ”Vreau să îți schimb viața!”
MediaFlux
Fonduri europene pentru români. Se oferă sprijin de până la 200.000 euro/proiect
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?