ROLAND GARROS 2015. Româncele avansează în CALIFICĂRI

ROLAND GARROS 2015. Patricia Maria Ţig, locul 176 WTA, a învins-o, miercuri, pe Ana Bogdan, poziţia 178 în ierarhia mondială, cu 6-4, 6-1, şi a acces în turul doi al calificărilor la ROLAND GARROS 2015.
Filip Stan
20 mai 2015, 17:26
ROLAND GARROS 2015. Româncele avansează în CALIFICĂRI

ROLAND GARROS 2015. Patricia Ţig, în vârstă de 20 de ani, o va întâlni, în turul doi, pe Shahar Peer (Israel), cap de serie numărul 13 în calificări şi locul 119 WTA, care a trecut, cu 6-2, 6-4, de Sara Sorribes Tormo (Spania), poziţia 156 în clasamentul mondial. Patricia Maria Ţig şi Shahar Peer (28 de ani) nu s-au mai întâlnit până acum.

ROLAND GARROS 2015. În turul doi al calificărilor de la ROLAND GARROS 2015 a acces şi Sorana Cîrstea, locul 145 WTA, care a obţinut, miercuri, prima victorie în acest an, 6-3, 6-0 cu japoneza Junri Namigata, locul 168 WTA. În faza următoare, Cîrstea va juca, în premieră, împotriva sportivei Mariana Duque-Marino din Columbia, locul 102 WTA şi cap de serie numărul 2 în calificări.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Gigi Becali a vrut să vândă Palatul din Aleea Alexandru. Câți bani a cerut patronul FCSB
Capital.ro
Alertă cu bombă într-un avion Wizz Air sosit de la Milano la București. Celulă de criză la Aeroportul Henri Coandă
Playtech.ro
Ce zone din România ar putea fi expuse în cazul unui atac iranian. Avertismentele apărute în presa de la Teheran
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Imaginie bombă! Cum arată prin interior palatul pe care Gigi Becali cere 30 de milioane de euro
MediaFlux
România, ținta Iranului în cazul unui nou război! Instalațiile americane din țara noastră, vizate
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT