Oraşele zgomotoase ne îngraşă. Femeile au parte de kilograme în plus, iar bărbaţii devin obezi

Expunerea la zgomote le-ar face pe femei să ia în greutate, în timp ce la bărbați există chiar riscul de obezitate, arată cercetătorii suedezi. Zgomotul picamerului și al claxoanelor mașinilor, cel de la trecerea trenurilor sau de la decolarea avioanelor, precum și alte manifestări sonore din oraș nu sunt fără urmări asupra sănătății, scrie miercuri metronews.fr, citat de Agerpres. 
Alina Costache
27 mai 2015, 19:47
Oraşele zgomotoase ne îngraşă. Femeile au parte de kilograme în plus, iar bărbaţii devin obezi

Expunerea la zgomotele orașului și îndeosebi la cele din circulația rutieră ar duce la îngrășare, potrivit unui studiu realizat de cercetători de la Institutul suedez Karolonska și publicat în British Medical Journal. Oamenii de știință au ținut sub observație 5.075 de persoane timp de patru ani (între 2002 și 2006), măsurând volumul sonor de la domiciliul fiecărui participant la cercetare. Ei locuiau în apropierea centrului capitalei Suediei, Stockholm, în zone semi-rurale sau peri-urbane începând cu 1999. Fiecare participant a trebuit să răspundă unui chestionar medical despre stilul său de viață (sănătate, stres, insomnie), i-au fost măsurate presiunea sanguină, masa corporală grasă și raportul mediu talie-șolduri și i-a fost evaluată global obezitatea.

S-a constatat că, la fiecare creștere cu 5 decibeli, locuitorii Stockholmului supuși zgomotului aveau circumferința taliei cu 0,21 centimetri mai mare. Concluziile cercetătorilor arată că expunerea la zgomot, indiferent de originea acestuia (circulație rutieră, trafic feroviar sau aerian), ar mări riscul creșterii circumferinței taliei, îndeosebi la femei. Participanții la studiu expuși la trei surse de zgomot (mai mult de jumătate dintre aceștia) prezentau un risc de creștere cu 50% a circumferinței taliei, de două ori mai mult decât în cazul celor expuși la o singură sursă de poluare sonoră, mai arată autorii cercetării, informează Agerpres.

Citeşte şi Peste 31% din romani sunt obezi. Cele şase tipuri de obezitate de care nu ştiai

Fără să vadă în acest lucru o legătură de la cauză la efect, cercetătorii afirmă că acumularea de grăsime se poate datora cortizolului, un hormon steroid eliberat în organism drept răspuns la un stres psihic sau psihologic. Acest hormon joacă un rol determinant în reglarea tensiunii arteriale, a funcției cardiovasculare și a celei imunitare. În plus, deranjând somnul, excesul de zgomot poate afecta și metabolismul, ducând astfel la creșterea în greutate, încheie metronews.fr.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O mașină a intrat pe trotuar, în Brașov, și a lovit un grup de pietoni. Trei persoane au murit
Fanatik.ro
David Popovici, prima reacţie după calificarea în finală la 100 de metri liber cu record: „Am destule rezerve, dar cu el mă bat! O să îmi pună probleme”
Capital.ro
Regula pe care părinții trebuie să o știe înainte de 7 septembrie. Ce prevede proiectul ajuns în Parlament
Playtech.ro
De ce Wi-Fi-ul hotelului poate fi mai periculos decât internetul mobil. Ce date nu ar trebui să introduci
Adevarul
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
A numit cele două echipe care vor promova direct în SuperLiga: ”Dacă e vreun antrenor care să reușească, el e!”
MediaFlux
A fost cutremur în România! Seismul, revizuit în scădere la 4,3 pe Richter de la 4,5 resimțit în București și în zona Moldovei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat