Reguli de urmat dacă ai peste 30 de ani şi eşti gravidă

Nevoia de a-și construi o carieră și de a asigura toate condițiile necesare creșterii unui copil, face tot mai multe cupluri din România să aleagă să procreeze după vârsta de 30-35, chiar după 40 de ani. Trebuie ținut însă seama, atunci când se face alegerea acestei aduceri târzii a unui copil pe lume, că riscurile ca femeia să aibă probleme de fertilitate cresc, o dată cu vârsta, și, de asemenea, crește și riscul de a aduce pe lume un copil cu probleme medicale majore. 
Romania TV
28 mai 2015, 09:52
Reguli de urmat dacă ai peste 30 de ani şi eşti gravidă

La femeia de peste 30 de ani consultaţiile obstetrice lunare se vor face la intervale mai scurte, cu o monitorizare mai atentă atât pentru mamă, cât şi pentru copil. Atunci când nu mai eşti în floarea vârstei nu este uşor să devii mămică, însă medicina a evoluat şi astfel, dacă sunt respectate îndrumările medicului, sarcina poate fi dusă la termen fără complicaţii.

Ce se poate face, totuși, dacă ajungeți în situația de a fi însărcinatăla o vârstă peste 30 de ani? Iată câteva sfaturi utile:

1. Înscrie-te la un medic specialist și mergi la control periodic
Încă de la început gravida trebuie să se prezinte la un specialist pentru a fi luată în evidenţă întrucât sarcina la femeia de peste 30 de ani are particularităţi care ţin de organismul gravidei şi de evoluţia sarcinii. Este important de știut dacă sarcina este spontană sau prin tratament de infertilitate, dacă este o sarcină monofetală sau multiplă ori dacă mama a avut probleme de sănătate anterior sau la sarcinile precedente. În funcţie de aceste caracteristici, medicul va alege cel mai indicat tratament pe parcursul sarcinii.

2. Fă toate investigațiile medicale la timp și cu ritmicitatea cerută
Vei avea de făcut mai întâi toate acele investigații de rutină, dar și mai importante sunt investigațiile speciale………..

Citește articolul integral pe ANTENA SATELOR

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Tavi Popescu s-a afișat cu un BMW de 175.000 de euro. Ce bolizi îți puteai cumpăra de pe eMAG de Black Friday 2026 cu aceiași bani
Capital.ro
Obligații pentru proprietarii apartamentelor nelocuite. Motivul pentru care nu pot scăpa de plata liftului, curățeniei sau reparațiilor la țevi
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
MediaFlux
Anunț important de la Casa de Pensii. Pensionarii își vor primi retroactiv drepturile în urma greșelilor produse Video
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT