Lacul Văcăreşti din Capitală poate fi declarat arie protejată de interes naţional

Consilierii municipali au adoptat joi, în unanimitate, un proiect de hotărâre privind avizarea a peste 180 de hectare din fostul lac Văcărești, care ar putea deveni astfel arie arie naturală protejată de interes național. Statutul de parc natural urmează să fie stabilit prin hotărâre de Guvern, documentația necesară cuprinzând și o hotărâre a CGMB în acest sens.
Iulian Tudor
28 mai 2015, 16:51
Lacul Văcăreşti din Capitală poate fi declarat arie protejată de interes naţional

Prezent la ședința CGMB, alpinistul Alex Găvan a arătat că Bucureștiul este una dintre capitalele europene cu cea mai mică suprafață verde din Europa.

„Consider că trăim astfel un moment oarecum istoric, în sensul în care ne apropiem de finele a trei ani în care ceea ce încercăm noi să facem, cei de la Asociația Parcul Natural Văcărești, este să oferim un plămân verde nesperat Capitalei. În momentul de față Bucureștiul este una dintre capitalele europene cu cea mai mică suprafață verde din Europa și în același timp este una dintre capitalele europene cu cel mai puțin spațiu verde din Europa. Cred că acest parc poate să ne ofere câteva sute de hectare în plus de spațiu verde„, a declarat Alex Găvan, potrivit Agerpres.

Potrivit hotărârii CGMB, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, documentația necesară instituirii prin hotărâre de Guvern a regimului de arie naturală protejată de interes național pentru Parcul Natural Văcărești cuprinde atât studiul de fundamentare științifică, avizul Academiei Române, cât și hotărârea CGMB de avizare a suprafeței administrative ce va urma să facă parte din această arie naturală protejată.

Astfel, prin revizuirea studiului de fundamentare științifică și printr-o adresă a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor din 18 mai se confirmă suprafața zonei ce urmează a fi declarată arie naturală protejată, respectiv a Parcului Natural Văcărești, ca fiind de 182,99 ha.

Academia Română, prin Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, a emis în mai 2013 un aviz favorabil de încadrare a Parcului Natural Văcărești în categoria de arie naturală protejată tip parc natural.

Potrivit Primăriei Capitalei, pe baza punctului de vedere solicitat de Municipalitate pe 9 aprilie, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor a transmis pe 21 mai — în calitate de administrator al zonei — clarificările legate de suprafața viitorului Parc Natural Văcărești și susținerea studiului de fundamentare.

În aceste condiții, în urma unei întâlniri pe care primarul general al Bucureștiului, Sorin Oprescu, a avut-o pe 21 mai cu reprezentanții Asociației Parcul Natural Văcărești și responsabilii Direcției de Mediu din Primăria Capitalei, s-a decis ca există documente revizuite care permit reintroducerea pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București a proiectului de hotărâre privind avizarea suprafeței administrative ce va urma să facă parte din aria naturală protejată Parcul Natural Văcărești.

CGMB mai decisese în aprilie 2014, printr-o hotărâre, avizarea suprafeței administrative ce va urma să facă parte din aria naturală, dar printr-o adresă a Instituției Prefectului Municipiului București hotărârea a fost suspendată de drept.

În urmă cu un an, premierul Victor Ponta, prezent la inaugurarea Centrului de Observare a Parcului Natural Văcărești, a anunțat că Guvernul va susține punerea în practică a oricărui proiect ecologist viabil.

Cel mai frumos loc din România este Delta Dunării. Dar dacă Delta Dunării este un pic mai departe și atunci când mi s-a spus că poate exista o mini Deltă în București, sigur, am privit cu scepticism și am spus că nu se poate să se întâmple așa ceva. Din fericire, alții au fost mai optimiști decât mine și ONG-urile și miniștrii, pentru că și Rovana Plumb, după aceea și Attila Korodi, au făcut ce trebuia să facă pe partea aceasta complicată a procedurilor legale. Bineînțeles că au avut din partea mea tot sprijinul pentru că atâta timp cât o idee este bună și poate fi pusă în practică este păcat să o oprim. (…) În momentul în care poți să salvezi anumite zone, succesul este cu atât mai mare și bucuria este cu atât mai mare„, a declarat Ponta.

Premierul a dat asigurări că proprietarii care dețin terenuri în zonă vor fi despăgubiți și a mai spus că o parte din banii alocați prin Programul Sectorial de Mediu, administrat de Ministerul Mediului, vor direcționați pentru zona Parcului Natural Lacul Văcărești.

CITEŞTE ŞI: Observatorul Parcului Natural Văcăreşti din Capitală, cel mai înalt din lume, a fost inaugurat VIDEO

DailyBusiness
Guvernul prelungește plafonarea prețurilor la alimentele de bază până la toamnă
Spynews
După valul de caniculă, a fost emis cod galben de inundații în România. Ce zone sunt vizate
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, anunț surprinzător pentru fani! Toți au rămas cu gura căscată! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
1,2 milioane de euro pe minut! Costul fabulos al întâlnirii unde a participat și Nicușor Dan. Summitul NATO, factură de lux pentru securitate
Capital.ro
S-a aflat tot adevărul direct de la americani. Cine l-a scos pe Călin Georgescu din cursa prezidențială: Am reușit...
Playtech.ro
Românii care primesc ajutor de la stat pentru facturile la energie după 1 iulie. Ei scapă de efectele eliminării plafonării tarifelor
DailyBusiness
„Toleranță zero față de fraudele concediilor medicale”! Medicii sunt controlați la sânge. Ministerul Sănătății trimite corpul de control în cabinete și spitale
Adevarul
Revoltă după decizia CNA de a scoate vedetele din reclamele la jocuri de noroc
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Brad Pitt, prădat de hoți! Mai multe persoane au intrat pe geam și i-au furat lucruri din casă
Spynews
Cine poate beneficia de ajutorul financiar la plata facturilor la energie electrică. Se va acorda un tichet electronic în valoare de 50 de lei
Evz.ro
Armata devine obligatorie. Președintele a bătut cu pumnul în masă
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Diana Munteanu la 46 de ani. Imaginile cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu au devenit virale
kanald.ro
UPDATE Guvernul amână tăierea sporurilor! Nici reducerea concediului suplimentar nu a fost aprobată
Cancan.ro
'Este începutul unui război civil. Vor începe niște revolte!' Românii, sfătuiți să plece IMEDIAT din America de
Playsport.ro
Orașul în care s-a construit blocul care rezistă la un cutremur de peste 8 grade. Singurul de acest fel din România
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Parchetul General a luat decizia azi, 27 iunie. Inculpat oficial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Corina Caragea, în costum de baie. Imagini cu prezentatoarea de la PRO TV dintr-un paradis acvatic
stirilekanald.ro
Fotbalistul mort la doar 18 ani. Ce s-a înttâmplat, de fapt
Se taie sporurile de la 1 iulie 2025! Bugetarii vor primi mai puțini bani
MediaFlux
Românii pleacă în vacanță, dar riscă amenzi uriașe în Grecia, Bulgaria și alte țări europene! Ce trebuie să știi înainte să pleci la drum
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noua formulă a vechimii la pensie. Cum sunt transformate zilele lucrate în ani, luni și zile calendaristice