Actorul Ştefan Radof a murit

Actorul Ştefan Radof a murit, miercuri dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde era internat de marţi seară, la secţia de Terapie Intensivă, din cauza mai multor suferinţe cronice, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, medicul Bogdan Opriţa.
Romania TV
28 mart. 2012, 06:58
Actorul Ştefan Radof a murit

Îşi dorea să ajungă actor, dar viaţa l-a trimis pe drumuri ocolite spre scenă. Ştefan Radof s-a născut pe 1 decembrie 1934 în familia unor mici negustori din Bucuresti. Face un liceu comercial şi se angajează funcţionar la BNR.

Într-o noapte a anului 1953 este arestat de securitate, judecat şi condamnat la cinci ani muncă silnică, pentru uneltire împotriva orânduirii de stat. Tatăl era deja la canal. Este eliberat în 58, deoarece era copil , dar este trimis să facă armata la detaşamentele de muncă, iar în 1958 face prima încercare de a intra la Teatru. După trei săptămâni i se descoperă dosarul de duşman al poporului şi e exmatriculat.

A fost hamal, vânzător, funcţionar, decorator, contabil şi abia în 1960 admis la Institutul de Teatru, datorită garanţiei politice a maestrului Radu Beligan, care îi fusese profesor şi la prima încercare de a urma facultatea şi a rectorului facultăţii, Costache Antoniu.

Din 1964 a fost actor la Piatra Neamţ. Un an mai târziu intră prin concurs la teatrul Nottara unde era director Horia Lovinescu. În anii 1993-1995, a moderat la TVR 1 show-ul „De la egal la egal… Amical!”. A dat viaţă la o galerie semnată de personaje din dramaturgia naţională şi universală, clasică, modernă şi contemporană, în teatru, în cinematografie, televiziune şi la radio. Joacă în Titanic Vals, Pescăruşul, Visul unei nopţi de iarnă , Conu Leonida fata cu reactiunea”., piesă în care juca rolul Coanei Efimiţa, de unde i s-a tras şi porecla de Baba Radof.

Între anii 1990 – 1994. a fost profesor asociat la A.T.F si apoi la Hyperion, dar renunţă şi acuză degradarea învăţământului de specialitate.

Între 1992 şi 1996 a fost senator din partea Partidului Alianţei Civice, dar şi viaţa politică îl dezamăgeşte aşa că se întoarce la teatru şi scris. A publicat cinci volume de versuri, schiţe, eseuri scenarii de film şi TV.

A fost laureat al mai multor premii din ţară şi străinătate: Premiul A:T:M: şi al critici: în 1980, 1982, 1984, 1986; laureat al festivalului de film de la “ Lucarno “ cu filmul Prea mic pentru un război atît de mare ; laureat al festivalurilor de teatru de la : Nancy 1969 – Franşa, Arhus 1970 – Danemarka, Guanahato 1978 – Mexic, Plovdiv 1999 – Bulgaria ( cu Le Negres de Gean Genes în regia lui Frank Hofman – Teatrul Naţional din Luxemburg ).

În 2004 a fost decorat cu ordinul Steaua României în grad de Cavaler de Preşedintele României.

DailyBusiness
Daniel Dăianu: Deficitul bugetar ține BNR ostatică. Liberalizarea gazelor din 2026 ar putea destabiliza economia
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Otopeni, mai scump decât Heathrow: cât te costă cu adevărat să mănânci în aeroportul din România, față de Londra, Madrid sau Roma
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. Anunț despre alegerile pentru Primăria Capitalei din 7 decembrie
Playtech.ro
Cât costă să ridici un garaj din cărămidă sau BCA? Costurile complete
Adevarul
Haos la sucursalele Intesa Sanpaolo Bank: Clienții nu-și pot încasa salariile, iar antreprenorii nu pot face plăți
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
Talpan declară război: ”Vreau să îi distrugem pe toți! Voi cere excluderea echipelor românești, plus naționalei, din competiții UEFA. Am notificat că Steaua are tot”
MediaFlux
Catedrala Națională se închide pe perioadă nelimitată. Când mai poate fi vizitată
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai