CCR validează numirile la Consiliul Naţional al Audiovizualului

Curtea Constituţională a decis, miercuri, că este constituţională decizia Parlamentului privind numirea lui Lorand Turos şi a lui Valentin Alexandru Jucan în calitate de membri titulari ai CNA şi a lui Mihail Marius Badea în calitate de membru supleant al CNA, informează agenţia Mediafax.
Romania TV
28 mart. 2012, 13:10
CCR validează numirile la Consiliul Naţional al Audiovizualului

CCR a respins astfel contestaţia din 6 martie a PSD şi PNL privind numirea de către Parlament a noilor membri în CNA.

Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Mircea Duşa, anunţa că s-a depus la Curtea Constituţională „o contestaţie legată de Hotărârea 5 a Parlamentului României prin care au fost făcute numirile la CNA, semnată de 67 de deputaţi PSD şi 42 de deputaţi PNL”.

El a arătat că deputaţii Opoziţiei critică încălcarea normelor constituţionale prin numirile făcute la CNA, deoarece comisiile parlamentare de specialitate au întocmit doar un proces-verbal şi a fost schimbată compoziţia politică din această instituţie.

„Conform algoritmului, la 1 februarie ar trebui să fie la CNA doi membri PDL, doi membri PSD, unul PNL şi un membru de la alte partide. În momentul de faţă s-a luat un loc de la PSD, modificându-se majoritatea de la CNA, scopul este acela de cenzurare a presei”, a explicat Mircea Duşa.

Senatul şi Camera Deputaţilor au validat, în 6 martie, în şedinţă comună, numirea lui Lorand Turos şi a lui Valentin Alexandru Jucan în calitate de membri titulari ai CNA şi a lui Mihail Marius Badea în calitate de membru supleant al CNA.

Membrul CNA Lorand Turos, propus de grupurile parlamentare ale UDMR, a fost numit până la data de 19 decembrie 2012 (pentru restul de mandat rămas după ce Attila Szasz a părăsit CNA), iar membrul titular Valentin Alexandru Jucan şi membrul supleant Mihail Marius Badea, propuşi de grupurile parlamentare ale PDL, au fost numiţi pentru un mandat de şase ani, conform Legii audiovizualului. Votul a fost secret, cu buletine de vot.

PSD a acuzat PDL că îşi subordonează CNA, în acest moment această instituţie, cu rol extrem de important în campania electorală, fiind controlată de actuala putere.

PSD menţiona că, în virtutea algoritmului politic, l-a propus pe Grigore Zanc pentru un nou mandat în CNA.

„Acesta a fost încă din 2004 membru al Consiliului şi, la expirarea mandatului, în octombrie 2010, PSD s-a pronunţat pentru continuitate, susţinându-l în continuare pe domnul Zanc pentru postul de la CNA. Acest algoritm vizează menţinerea unui echilibru între putere şi opoziţie, fiind legitimat de votul popular. Dar, dacă în cazul UDMR regula a fost respectată, în ceea ce priveşte opoziţia, candidatul susţinut de PSD a fost respins, în locul său fiind numit candidatul PDL”, arăta PSD.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Video cutremurător: Gică Popescu, împietrit de durere la catafalcul celui mai bun prieten
Capital.ro
Chirie pentru proprietarii de teren. Banii pe care românii îi pot cere, dar statul probabil nu-i va plăti. Reguli dacă ai stâlpi sau o conductă pe teren
Playtech.ro
Weekendul 5-7 iunie 2026 în București: ghidul complet pentru ieșiri cu filme, teatru și activități pentru copii
Tipurile de cancer strâns legate de consumul de alcool. Nu există o „cantitate sigură”, iar mitul „unui pahar pe zi” este fals
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Fostul golgheter din SuperLiga, dezvăluire terifiantă: ”Cei care au plecat în seara aceea au fost omorâți toți”
MediaFlux
Rusia amenință direct România. Putin e nervos din cauza dronei prăbușite în Galați
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți