Ungureanu, atacat din PDL: Şi premierul este responsabil pentru ceea se întâmplă în PDL

Liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, a declarat, miercuri, într-un interviu pentru Mediafax, că pentru situaţia în care se află acum PDL este responsabilă actuala conducere a partidului, în frunte cu preşedintele Emil Boc, dar că premierul Ungureanu a contribuit la reacţiile din ultimele zile.
Romania TV
28 mart. 2012, 15:22
Ungureanu, atacat din PDL: Şi premierul este responsabil pentru ceea se întâmplă în PDL

În opinia lui Cezar Preda, premierul Mihai Răzvan Ungureanu este responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile în PDL.

Deputatul PDL susţine că informaţia privind ieşirea premierului din şedinţa de luni a coaliţiei a fost lansată chiar de acesta în spaţiul public, ceea ce a determinat reacţii în partid, mai ales la nivel local.

Eu îl fac şi pe domnia sa (premierul Ungureanu – n.r.) responsabil la ceea ce se întâmplă în PDL în ultimele două zile. Şi aici este vorba de o maturitate politică de care nu ai voie să nu dai dovadă, nu ai voie să te aşezi pe o funcţie. O asemenea atitudine, o asemenea reacţie a condus în spaţiul pedelist românesc, mai ales în zona celor 1.160 de primari, un cataclism”, a afirmat Cezar Preda.

Prezentăm fragmentul pe această temă din interviul acordat agenţiei Mediafax de către deputatul Cezar Preda, liderul PDL Buzău:

Cezar Preda: Foarte mult s-a vorbit luni, şi acum daţi-mi voie să mă duc într-un subiect pentru că este pliat pe cine trebuie să facă treabă şi cine să stea deoparte. Am văzut luni discuţii cu primul-ministru al României care bărbăteşte a ieşit dintr-o şedinţă aproape trântind uşa. Vreau să vă spun că pentru mine, ca lider PDL, nu este nicio onoare pentru cine scoate în presă asemenea chestiuni de genul „Eu am fost un tip care n-am nicio treabă cu partidul şi cu coaliţia. Eu ies aproape trântind uşa, mă duc cu doi, trei miniştri care sunt independenţi în spaţiul public să mă vadă astfel încât să zică lumea că nu sunt numai primul-ministru al coaliţiei, sunt primul-ministru al României, care sunt foarte atent la ce-mi spune PSD-ul, sunt foarte atent la ce-mi spune PNL-ul”.

Or, o asemenea atitudine, pe care pot s-o respect la un intelectual în sensul în care ea este o acţiune personală, care defineşte personalitatea unui om, care defineşte până la urmă capacitatea lui de a fi un intelectual şi a fi un om rasat, nu are nicio legătură cu poziţia pe care mi-am asumat-o de a fi primul-ministru al coaliţiei, care şi-a asumat întreaga responsabilitate de a guverna România, care ţi-a dat un vot de încredere. Orice discuţie pe ceea ce înseamnă repartizarea resurselor şi către primarii noştrii, 1.160 de primari, nu trebuie dusă în registrul cadouri electorale şi „eu nu fac aşa ceva”, pentru că aceasta nu este o poziţie serioasă şi acceptabilă. Un prim-ministru al României care face în spaţiul public sau care aruncă în spaţiul public, pentru că nu de la noi a ieşit aşa ceva, o asemenea atitudine în speranţa de a lua anumite procente personale, partidul care l-a responsabilizat acolo nu o să ierte niciodată aşa ceva.

Reporter: Adică, primul-ministru actual a contribuit…

C.P.: Da.

Rep.: La această imagine negativă a partidului?

C.P.: Nu, la reacţiile care au fost în ultimele zile. Eu îl fac şi pe domnia sa responsabil la ceea ce se întâmplă în PDL în ultimele două zile. Şi aici este vorba de o maturitate politică de care nu ai voie să nu dai dovadă, nu ai voie să te aşezi pe o funcţie. O asemenea atitudine, o asemenea reacţie a condus în spaţiul pedelist românesc, mai ales în zona celor 1.160 de primari, un cataclism, în sensul: Ies, am o atitudine care să zicem e de frontă, care e de înţeles, pot discuta cu primul-ministru, certuri mai sunt, dar rămâne acolo, se armonizează, dar dacă o arunc în spaţiul public, înseamnă că am vrut să fie aruncată în spaţiul public, am vrut să transmit un mesaj că nimeni nu va primi niciun ban şi atunci tot ce înseamnă activ de partid care au stat drepţi şi n-au primit bani de trei luni de zile, avem 25 de consilii Judeţene conduse de opoziţie în care primarii PDL n-au primit niciun ban, zero lei. Acestor oameni pentru comunităţi nu trebuie să le dai bani? Poziţia asta că eu nu fac cadouri electorale, că eu îmi iau ministru de finanţe care iarăşi e independent şi noi ne gândim la binele ţării şi nu ne interesează are o contribuţie în reacţiile pe care le au liderii de partid. Şi asta e un lucru firesc.

Opoziţia poate să sară pe tine şi să te acuze, dar îţi asumi. Îţi asumi, pentru că un partid nu-şi face harachiri, eu n-am dreptul să-mi fac harachiri. Cu cine îmi fac harachiri? Nu cu Cezar Preda care din când în când mai face pe supăratul. Îmi fac harachiri cu primul-ministru şi cu preşedintele de partid. Ei pot să facă harachiri unui partid, nu Preda Cezar, nici măcar Sorin Frunzăverde.

Rep.: Uitându-vă la ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme, credeţi că a fost o greşeală faptul că PDL a susţinut un premier independent?

C.P: Eu îl cunosc pe Mihai Răzvan Ungureanu şi am o relaţie civilizată cu el, e un tip de toată isprava. Dar aş vrea să vă spun o chestiune: nimeni nu poate să prevadă ce va face. Nici Traian Băsescu când l-a numit pe Călin Popescu Tăriceanu nu putea să prevadă ce se va întâmpla. Nu. Avem aşteptări de la un om, avem dorinţe şi punem până la urmă în ordine un traseu, dar n-aş vrea să mă îndrept împotriva primului-ministru, dar v-am dat ca justificare motivaţia pentru care se întâmplă ce se întâmplă, partea motivaţiei în afară de greşelile leadership-ului şi aici deschid o nouă paranteză.

Eu nu i-am reproşat nimic lui Mihai Răzvan Ungureanu şi n-am ce să-i reporşez, este un om care urmăreşte ca şi independent două, trei deziderate majore de echilibru macroeconomic. Vinovat este şeful meu de partid, care n-a ştiut în momentul când a capacitat personal să conducă România, nu a pus la punct anumite chestiuni pentru care el ca şef de partid le avea în mintea lui, în buzunarele lui obligatorii de făcut ca paşi pentru ca partidul meu să conteze în alegerile din 10 iunie şi din noiembrie.

DailyBusiness
Răsturnare de situaţie, ce se întâmplă cu turul II al alegerilor. ULTIMA ORĂ
Spynews
Oksana Ionașcu, mesaj subtil pentru Cezar Ionașcu?!: ”Să fii în viața mea este un privilegiu” | VIDEO
Bzi.ro
Cum arată casa lui George Simion, din Vrancea? Motivul pentru care locuiește într-un apartament închiriat
Fanatik.ro
Mașina care va concura cu Dacia. Are același preț, dar este similară cu un celebru model Tesla
Capital.ro
Se amână turul al doilea al alegerilor prezidențiale? Anunț oficial de la AEP
Playtech.ro
Creatura nemaivăzută care i-a uimit pe oamenii de știință. Se credea că este un mit, dar a fost văzută în sălbăticie
DailyBusiness
Nicușor Dan: Voi participa la orice dezbatere cu George Simion
Adevarul
PSD e împărțit în două tabere. Cine vrea guvernare cu Simion şi cine e de partea lui Nicușor Dan SURSE
wowbiz.ro
BREAKING! Fostul atacant al „Generației de Aur”, internat în stare critică, după ce a suferit un infarct! Va fi operat de urgență
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Evz.ro
Legea care lovește din plin. Sute de miliarde de euro sunt la mijloc
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
Cum prevenim mușcăturile de căpușe. Numărul persoanelor ajunse la spital a crescut față de anii anteriori
Cancan.ro
Gabriela Firea, decizie de ultimă oră! Ce va face dacă Nicușor Dan câștigă alegerile prezidențiale de pe 18 mai
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ce funcţie va avea Călin Georgescu. Decizia luată de George Simion: Până la finalul verii...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
Răsturnare de situație în cazul tinerei care s-ar fi speriat de urs și a căzut în lacul Frumoasa. "A târât-o până la stâncă și a aruncat-o în lac"
Simion susține că va concedia 500.000 de bugetari, dacă ajunge președinte
MediaFlux
Statul nu mai are bani pentru toți: Pensiile și salariile, primele pe listă la plată
Shtiu.ro
Ce se întâmplă dacă vreunul dintre candidați moare până la turul al II-lea? Cine ajunge președinte?
Puterea.ro
Alegerile în aer: contestația-bombă care aruncă România într-o criză democratică