Victor Ciutacu: Victor Ponta, ţinta unei EXECUŢII POLITICE

Chemarea premierului Victor Ponta la DNA vineri, în ziua în care liberalii au depus o moţiune de cenzură împotriva Guvernului, este considerată de jurnalistul Victor Ciutacu o "execuţie politică".
Romania TV
05 iun. 2015, 16:56
Victor Ciutacu: Victor Ponta, ţinta unei EXECUŢII POLITICE

„Convocarea lui Ponta la DNA fix în ziua depunerii căznite a moțiunii de cenzură împotriva Cabinetului pe care-l conduce, emiterea comunicatului de presă cu acuzațiile penale când el abia părăsise sediul unde se prezentase la citare, ieșirea imediată a lentului Iohannis cu solicitarea imperativă de demisie (completată cu interviul aranjat în seara asta la TVR), plus multe alte coincidențe mă fac să afirm fără să-mi clipească un mușchi pe față că e o execuție politică”, scrie Victor Ciutacu pe site-ul său, apreciind că este o chestiune de timp până când Victor Ponta va demisiona din funcţia de prim ministru, „în funcție de cât de tare sună telefoanele de unde trebuie și de cât de aplicate vor fi negocierile” şi că „dosarul penal e pretextul să-l forțeze să-și ia viteză”.

Jurnalistul România TV este, totodată, de părere că ipoteza unei lovituri de stat, emisă în spaţiul media de mai multe personalităţi politice, dar şi de analişti are o bază reală: „Se urlă intens, cu pasiune, pe tema noii lovituri de stat. Dacă ai proprietatea cuvintelor, încercarea de a schimba majoritatea parlamentară și puterea politică altfel decât pe calea votului (și, mai ales, prin implicarea fățișă a instituțiilor de forță ale statului) asta este. Nici măcar aparențele nu se mai respectă”.

Victor Ciutacu mai scrie pe site-ul său că premierul este victima propriei strategii, arătând că acum a ajuns să fie luat la ţintă de persoane catalogate drept „uneltele din sistem folosite de Băsescu și care, ulterior, l-au vîndut și pe ăla ca să-și prezerve pozițiile”. „De frică, de neputință, de nevoie, a preferat să încerce o coabitare alunecoasă cu ele și să se înconjoare de niște nulități trădătoare care i-au zis că face bine. A fost cea mai proastă decizie. Să dai jos un premier pe care nu mai prididești a-l acuza de corupție în exercițiul mandatului pentru niște fapte (să vedem dacă le și probează) comise acum 7-8 ani ca avocat, nu pentru că ar guverna prost/hoțește, demonstrează cât de impotent politic ești și cât de performante sunt, în realitate, serviciile de informații”, încheie Victor Ciutacu.

Victor Ponta este urmărit penal de DNA pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. Premierul a fost chemat vineri dimineaţă la sediul DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile. La ieşirea de la DNA, Victor Ponta a declarat că a fost chemat pentru a fi informat că are calitatea de suspect în dosarul senatorului PSD Dan Şova.

În comunicatul DNA se arată că procurorul șef al DNA inițiază procedura de sesizare a Camerei Deputaților, pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale față Ponta Victor-Viorel, deputat, care în perioada în care se presupune că a săvârșit infracțiunile de conflict de interese a îndeplinit funcția de prim-ministru.

DNA a anunțat vineri că procurorii au dispus începerea urmăririi penale față de premierul Victor Ponta, la data faptelor avocat, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor în dosarul de corupție de la companiile energetice Turceni și Rovinari privind încheierea unor contracte de asistență juridică.

Premierul Victor Ponta, URMĂRIT PENAL de DNA: „Am calitatea de suspect în dosarul lui Dan Şova”

În aceeași cauză, procurorii au constatat că se impune continuarea urmăririi penale față de Victor Ponta și sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de conflict de interese, dintre care una în formă continuată, fapte aflate în legătură cu funcția sa de prim-ministru.

„Prin urmare, în conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al DNA inițiază procedura de sesizare a Camerei Deputaților, pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale față Ponta Victor-Viorel, deputat, care în perioada în care se presupune că a săvârșit infracțiunile de conflict de interese a îndeplinit funcția de prim-ministru”, se arată într-un comunicat al DNA.

Klaus Iohannis: Solicit demisia premierului. Victor Ponta: Doar Parlamentul poate să mă demită

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Gigi Becali intervine în forță în conflictul dintre Meme Stoica și Gigi Mustață: “Hotărârile le iau eu! Alin Stoica și Lucian Filip rămân la FCSB!”
Capital.ro
Pensionarea femeilor la 67 de ani. Avertisment pentru românce. Ce se întâmplă odată cu încheierea activității
Playtech.ro
De ce pun unii oameni o sticlă cu apă pe acoperișul casei. Trucul folosit deja în peste 20 de țări
Adevarul
Pâinea la țest și murăturile atrag privirile, dar nu și cumpărătorii. Atmosfera de la târgul de toamnă din Slatina
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”
MediaFlux
Ultimele imagini cu Toni Doboș, marele fotbalist și antrenor român. Cum arată astăzi, de ziua lui, la aproape 20 de ani de la teribilul accident Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte