Haos în Argentina. Transportul terestru şi cel aerian au fost ANULATE din cauza grevei generale din sistem

Trenurile, metroul și autobuzele nu au circulat marți în Buenos Aires, ca urmare a unei greve declanșate de sindicatele din sectorul transporturilor, grevă ce a paralizat parțial capitala argentiniană.
Alina Costache
09 iun. 2015, 17:07
Haos în Argentina. Transportul terestru şi cel aerian au fost ANULATE din cauza grevei generale din sistem

Greva intervine într-un moment în care sindicatele și guvernul condus de Cristina Kirchner sunt angajate în negocieri salariale anuale, în scopul unor creșteri de salarii care să compenseze puternica inflație din Argentina, ce se ridică la circa 30% pe an. Greviștii cer, de asemenea, o reducere a impozitului pe venit.

Un mare număr de zboruri naționale și internaționale au fost anulate, în cele două aeroporturi din Buenos Aires.

Aceasta este a cincea mare grevă — și a doua în ultimele luni — de la instalarea la putere a Cristinei Kirchner, în 2007.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
S-a unit trioul pe care Gigi Becali îl visează la FCSB! Florinel Coman, Denis Drăguș și Florin Tănase au făcut spectacol în vacanță. Video
Capital.ro
Banca blochează accesul la banii din cont. Situația în care nu se poate retrage cash. Documentul care trebuie prezentat
Playtech.ro
Cât costă o zi la mare pe litoralul românesc în iunie 2026. Prețurile la șezlonguri, cafea și bere în Mamaia, Constanța și Eforie
Adevarul
România rămâne campioana inflației în UE, cu un nivel de aproape trei ori peste media europeană. „Economia refuză să acorde girul acestor venituri”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român din Italia și-a pierdut viața pe loc, după ce s-a izbit cu scuterul de un TIR. Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Nicu Gheară, spaima fotbalului românesc? Momentul în care ”i-a înghețat” pe Gigi Becali și Dumitru Dragomir: ”Le era frică!”
MediaFlux
Pensie mai mică pentru mii de români. Ce se schimbă la recalculare
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?