Tupeu în Parlament. Trei parlamentari votează la două mâini

Clanul Butoane în acţiune. Nu în Giurgiu, ci în Parlament. Trei parlamentari PSD au fost filmaţi de ziariştii de la Gândul în timp ce au votat la două mâini în sesiunea de vot final a Camerei Deputaţilor. Cei trei parlamentari sunt Gheorghe Ana, Ion Dumitru şi Ioan Stan.
Romania TV
09 nov. 2011, 06:35
Tupeu în Parlament. Trei parlamentari votează la două mâini

Ioan Stan, campionul votului la două mâini cu trei cartele, este chiar preşedintele Comisiei parlamentare pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor.

Stan dă dovadă de o dexteritate demnă de invidiat, votând de trei ori în doar zece secunde, cu trei cartele diferite.

Deputatul PSD Ioan Stan a recunoscut că a votat şi pentru alţi colegi. „Poate într-o pauză, e posibil să fi făcut lucrul ăsta pentru un coleg”, a declarat el, pentru Gândul. Când a venit vorba de faptul că a votat nu pentru unul, ci pentru mai mulţi colegi, folosind trei cartele, el s-a eschivat, spunând că „nu reţine acest lucru”.

Recordul îl deţine însă deputatul PDL Valentin Rusu, care a fost surprins votând de 26 de ori la două mâini, într-o singură şedinţă.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
În plin război, Dan Șucu și-a deschis academie de fotbal la doar 300 de kilometri de Iran: „Un parteneriat ce sprijină căutarea de talente”
Capital.ro
Schimbare majoră pentru utilizatorii de carduri. Plata minimă obligatorie va crește treptat. Unde se aplică modificările
Playtech.ro
Ce monedă trebuie să alegi la POS în străinătate pentru a evita costurile suplimentare. Cum poți evita cursurile dezavantajoase
Adevarul
Scandalul ROBOR. Pot românii să își recupereze banii din rate? Ce spun experții
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Banciu a numit naționalele uriașe care ”vor dezamăgi total” la Mondial: ”Zero barat!”
MediaFlux
Hidroelectrica anunță schimbare la facturi. Vizează doar anumiți clienți, în funcție de data din contract
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți