Nicuşor Constantinescu: Voi înfiinţa Partidul Dobrogenilor dacă voi fi exclus din PSD

Președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a afirmat, vineri, că în situația în care va fi exclus din PSD, va înființa o nouă formațiune politică, denumită Partidul Dobrogenilor.
Iulian Tudor
12 iun. 2015, 13:39
Nicuşor Constantinescu: Voi înfiinţa Partidul Dobrogenilor dacă voi fi exclus din PSD

„Dacă nu mă vor și mă dau afară, fac altă structură, fac Partidul Dobrogenilor, este vreo problemă? Fac Partidul Dobrogenilor, îi iau și pe ăia din Tulcea și facem un partid nou. Că a zis Năstase odată, când am fost cu Mazăre în ședință de Guvern, în 2004: «Băi, voi vreți să intrați cu pașaport în Dobrogea?”. I-am răspuns: „Nu ne-am gândit domnule premier, dar e o idee bună»”, a spus Nicușor Constantinescu, la finalul unei conferințe de presă.

Citeşte şi: Nicuşor Constantinescu a fost suspendat din PSD

Declarația a fost făcută în contextul în care, vineri, președintele interimar al PSD Constanța, senatorul Nicolae Moga, a făcut publică o adresă semnată de liderul PSD, Victor Ponta, și de secretarul general al PSD, Andrei Dolineaschi, prin care organizația județeană a PSD Constanța este anunțată că „domnul Nicușor Constantinescu este suspendat din calitatea de membru de partid până la întrunirea Consiliului Județean Constanța”.

Suspendarea lui Nicușor Constantinescu a fost făcută după ce, zilele trecute, acesta a trimis mai multe adrese organizațiilor PSD din județul Constanța, în calitate de președinte executiv al partidului, deși, conform lui Nicolae Moga, el a fost suspendat din respectiva funcție, scrie Agerpres.

Nicușor Constantinescu a fost trimis în judecată în mai multe dosare penale de către procurorii DNA, în prezent el aflându-se sub control judiciar. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în altul este judecat pentru că a atribuit nelegal terenuri.

De asemenea, el este judecat pentru că ar fi subfinanţat Centrul Militar Zonal, în acest dosar el fiind pus sub control judiciar şi având interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al CJ Constanţa. Totodată, el va fi judecat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat că a prejudiciat judeţul cu opt milioane de euro.

Citeşte şi: Nicuşor Constantinescu a fost suspendat din conducerea PSD Constanţa

În 24 februarie 2015, Nicuşor Constantinescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte al CJ Constanţa, printr-un ordin emis de către prefectul judeţului, Ion Constantin.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Sabrina Voinea, Adelina Ionescu și Maria Ceplinschi: cele trei gimnaste române în finalele Cupei Mondiale Challenge de la Paris
Capital.ro
Titus Corlățean critică programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan: Nu mai există un capitol de politică externă
Playtech.ro
Geamul termopan lasă frigul să intre în casă? Testul simplu cu o foaie de hârtie care îți arată dacă fereastra nu mai etanșează bine
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
MediaFlux
Cum s-a afișat Ilinca Vandici după ce a anunțat că este însărcinată la 40 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte