Ţigarete de contrabandă, descoperite în urma unui control banal în trafic. Vezi unde ţinea şoferul pachetele

Țigarete în valoare de 100.000 de euro au fost ridicate sâmbătă de polițiștii clujeni, în urma unui control în trafic. Conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore, iar autovehiculul cu care se efectua transportul a fost indisponibilizat.
Filip Stan
13 iun. 2015, 11:37
Ţigarete de contrabandă, descoperite în urma unui control banal în trafic. Vezi unde ţinea şoferul pachetele

Polițiștii au descoperit aproape 600.000 de țigarete în mașina unui tânăr de 38 de ani din județul Maramureș, care a fost oprit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru un control, pe DN 1C, pe raza localității Jucu din Cluj.

„Întrucât comportamentul conducătorului auto le-a trezit suspiciuni polițiștilor, s-a efectuat un control amănunțit al autoutilitarei cu care, conform afirmațiilor șoferului, se transportau animale. Astfel, au fost descoperite 599.800 de țigarete de contrabandă, cu o valoare totală de piață de circa 100.000 de euro”, se arată în comunicat.

Țigările se aflau ascunse în compartimentul de transport marfă al autoutilitarei, în spații special create, prin dublarea pereților caroseriei autovehiculului. Spațiul destinat transportului era amenajat cu fân și materii fecale, pentru disimularea unui transport de animale.

„De asemenea, în urma investigațiilor efectuate, s-a constatat că vehiculul cu care se efectua transportul nu era înmatriculat în România, având aplicate numere false. Autoutilitara a fost sigilată și indisponibilizată”, se precizează în comunicat.

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținere în afara unui antrepozit fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de țigarete, contrabandă, precum și punerea în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.

Totodată, s-a dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în vederea luării unei măsuri preventive.

Citeşte şi: Dispar ţigările. Vom mai fuma doar câţiva ani

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce-a făcut Florin Maxim la primă oră a dimineții, după ce a învins-o pe FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Avertisment de la Poliția Română pentru șoferi. Mai multe drumuri sunt afectate de ceață și vizibilitate redusă. Ce artere rutiere sunt vizate
Playtech.ro
Ești în depășire și treci cu viteză prin dreptul radarului. Ce mașină apare în înregistrarea Poliției
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT