Incendiu puternic în zona oraşului Brezoi. 100 de pompieri intervin pentru stingerea acestuia

Locuitorii oraşului Brezoi din Vâlcea se sufocă din cauza fumului de la incendiile de vegetaţie. Aerul este irespirabil, iar autorităţile au chemat un elicopter al ISU Bucureşti cu pompieri. Incendiul este pe versanţi, la mare altitudine şi nu se poate interveni acolo decât pe calea aerului.
Romania TV
30 mart. 2012, 10:27
Incendiu puternic în zona oraşului Brezoi. 100 de pompieri intervin pentru stingerea acestuia

Un incendiu a izbucnit, vineri, într-o pădure din Brezoi (Vâlcea), iar pentru stingerea acestuia intervin pompieri, silvicultori şi angajaţi ai Parcului Naţional Cozia, incendiul fiind într-o zonă apropiată ocolului silvic privat Cozia-Negoiu, unde o pădure de conifere a ars timp de două zile, informează Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, pentru stingerea incendiului, ale cărui cauze nu sunt încă stabilite, intervin peste o sută de pompieri, intervenţia fiind dificilă din cauza vântului puternic şi a terenului greu accesibil.

„Incendiul este în oraşul Brezoi, la Parcela 3 – Obârşa Proieni, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea acţionează cu şase autospeciale şi 117 cadre, în cooperare cu silvicultori şi cu angajaţii Parcului Naţional Cozia. Se intervine cu motofierăstrae, mijloace de primă intervenţie, iar la faţa locului sunt şi patru autospeciale cu apă şi spumă, care se află pe două laturi ale perimetrului cuprins de foc, unde se află case, pentru a opri extinderea focului la acestea. Deoacamdată nu există pericol, dar vântul suflă cu putere în zonă şi intervenţia este doesebit de dificilă din acest motiv, dar şi din cauza faptului că terenul este inaccesibil”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.

Acesta nu a putut estima pe ce suprafaţă se manifestă incendiul, care a cuprins vegetaţie uscată, copaci uscaţi şi molizi.

Incendiul este într-o zonă apropiată ocolului silvic privat Cozia-Negoiu, unde o pădure de conifere a ars timp de două zile. Incendiul din zona Cozia-Negoiu a izbucnit marţi, fiind stins joi, la intervenţie participând şi un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT