Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, dotat cu un aparat de diagnosticare rapidă a bolilor hematologice

Pacienții cu leucemie au o șansă în plus la viață, după ce Asociația Română împotriva Leucemiei (ARIL) a predat, luni, în mod oficial, Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB) un flowcitometru în valoare de circa 200.000 de euro, echipament esențial în diagnosticarea rapidă și corectă a bolilor hematologice.
Filip Stan
15 iun. 2015, 15:15
Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, dotat cu un aparat de diagnosticare rapidă a bolilor hematologice

„Fiind o fostă pacientă, ajunsă în fază terminală și salvată, am dorit să pun experiența mea în slujba bolnavilor de leucemie. Imediat după ce am terminat tratamentele, am luat decizia că nu voi întoarce spatele niciunui pacient și că îi voi ajuta cu tot ce voi putea, astfel ca pacienții să aibă o șansă în plus la viață. De aceea, am fondat, în 2006, Asociația Română împotriva Leucemiei, alături de Iustina Mocanu, în memoria căreia dedicăm acest proiect, dar și de alți pacienți, aparținători și persoane care au dorit să se implice”, a declarat, luni, Monica Bunaciu, președintele ARIL, prin intermediul unui comunicat remis AGERPRES.

Citeşte şi O nouă maternitate, dată în folosinţă la Drobeta-Turnu Severin

Ea a precizat că, la început, asociația a ajutat punctual diverși pacienți, care aveau nevoie de tratament în străinătate. „Ulterior, am dezvoltat programe de suport psihologic în secțiile de hematologie din spitalele Fundeni, Municipal și Colentina, iar, din decembrie 2013, am demarat proiectul de dotare a laboratorului de hematologie SUUB cu acest flowcitometru, pus astăzi oficial în funcțiune”, a explicat Bunaciu.

Conf. dr. Horia Bumbea, medic primar hematologie clinică în SUUB, a afirmat că dotarea cu acest aparat reprezintă un pas înainte pentru laborator către standardul de diagnostic imunofenotipic, care va permite alinierea la standardul european în materie.

„Fondurile necesare achiziționării acestui aparat performant au fost colectate prin redirecționarea celor 20% (impozitul pe profitul companiilor), redirecționarea celor 2% din impozitul pe venit de la mii de persoane fizice, sponsorizări, precum și prin organizarea unor spectacole caritabile de teatru”, mai precizează comunicatul de presă.

Citeşte şi LEUCEMIE. Semne care anunţă această formă de cancer

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Teroare în Ploiești! Fanii Petrolului și Rapidului s-au bătut pe străzi după meci: „Era măcel! S-au omorât zece minute aici!”. Foto și video
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Războiul merdenelelor vs. croissante continuă, chiar dacă La Mița Biciclista și Edmond Niculușcă și-au pus cenușă în cap și și-au cerut, târziu, scuze. Nea Mihai a dat lovitura, în timp ce primarul Ciucu s-a băgat și el în seamă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat