Bolnavii de leucemie au o nouă speranță. Cercetătorii au descoperit un tratament care omoară celulele canceroase

Cercetătorii de la Institutul Pasteur și Inserm au descoperit un tratament care distruge celulele canceroase și activează sistemul imunitar, reușind astfel să elimine complet leucemia în modele preclinice.
Irina Dumitrescu
02 nov. 2025, 15:51
Bolnavii de leucemie au o nouă speranță. Cercetătorii au descoperit un tratament care omoară celulele canceroase

Bolnavii de leucemie au o nouă speranță. Descoperirea făcută de cercetătorii de la Institutul Pasteur și Inserm ar putea deschide drumul către noi imunoterapii pentru tratarea cancerelor de sânge.

A fost descoperit un tratament revoluționar pentru bolnavii de leucemie

Potrivit studiului publicat în revista Science Advances, o combinație de trei medicamente deja folosite în practica medicală poate declanșa un tip special de moarte celulară numit necroptoză. Spre deosebire de apoptoză, procesul obișnuit, „tăcut”, de moarte celulară, necroptoza eliberează semnale care alertează sistemul imunitar și îl determină să atace restul celulelor tumorale.

Citește și Monica Pop, mesaj pentru bolnavii de cancer: „Mergeţi la timp la medic. Eu plătesc din greu, nu m-am vindecat, încă”

Cercetarea s-a concentrat asupra cancerelor hematologice care afectează celulele B, cum sunt unele tipuri de limfoame și leucemii. În mod normal, aceste celule maligne sunt rezistente la necroptoză, deoarece le lipsește o proteină esențială, MLKL. Echipa de cercetători a reușit însă să depășească această barieră prin combinarea celor trei medicamente, obținând o reacție imună intensă și distrugerea completă a celulelor canceroase, potrivit digi24. 

„Terapia triplă forțează celulele canceroase să moară într-un mod care activează sistemul imunitar. Prin schimbarea felului în care mor celulele tumorale, putem mobiliza apărarea naturală a organismului pentru a lupta împotriva cancerului”, a declarat Philippe Bousso, director de cercetare Inserm și coordonator al Unității de Dinamica Răspunsurilor Imune de la Institutul Pasteur.

Deși rezultatele sunt promițătoare, specialiștii avertizează că terapia este încă în fază preclinică, iar eficiența sa trebuie confirmată prin studii clinice pe pacienți. Dacă se va dovedi sigură și eficientă, această strategie ar putea marca un pas important în tratarea leucemiilor și limfoamelor rezistente la terapiile actuale.

Citește și Ministrul Alexandru Rogobete anunță deschiderea a trei centre de mari arși în următorul an: „Am un sentiment de rușine grea că, în 10 ani de la Colectiv, aceste proiecte nu au fost începute, deși existau bani”

 

 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Medalia de la ultimul titlu al lui Dinamo se vinde pe internet! Cât costă
Capital.ro
Noi reguli pentru facturile restante și eșalonarea plăților. Deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mici ar putea fi interzisă
Playtech.ro
Schimbare importantă pentru pasagerii Ryanair. Cu cât timp înainte de zbor trebuie să ajungă la aeroport
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România