Foo Fighters îşi anulează concertele din Europa

Trupa americană de muzică rock "Foo Fighters" a anunțat marți anularea părții finale a turneului său din Europa, după o cădere spectaculoasă a solistului Dave Grohl la un concert din Suedia, în urma căreia și-a fracturat piciorul, relatează miercuri AFP.
Alina Costache
17 iun. 2015, 07:17
Foo Fighters îşi anulează concertele din Europa

„Îmi vine să mor că trebuie să spun asta … dar medicii ne-au sfătuit să anulăm concertele”, a declarat solistul în vârstă de 46 de ani, fost toboșar al grupului „Nirvana”, potrivit Agerpres.

Dave Grohl a căzut de pe scenă la începutul concertului de vineri din Goeteborg, în Suedia. O cădere spectaculoasă de la 3,5 metri înălțime. El a revenit apoi pe scenă și a început să cânte înainte de a mărturisi publicului: „Cred că mi-am rupt piciorul”.

După o oră de întrerupere, timp în care a fost dus la spital, Grohl s-a întors pe scenă cu piciorul în ghips și a terminat concertul stând așezat sau sprijinindu-se în cârje.

Trupa a anunțat sâmbătă anularea celor două concerte din Olanda și Elveția, însă ulterior a fost nevoită să anunțe suspendarea întregului turneu european.

Următorul lor concert este prevăzut la 4 iulie în SUA, în capitala federală Washington.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
O tiktokeriță celebră din România vrea să recurgă la un gest necugetat!?! Ar fi intrat în patima substanțelor interzise
Fanatik.ro
„Apa Nova, unde sunt banii investiţi, sutele de milioane?” Compania franceză a eşuat lamentabil după furtuna care a paralizat Bucureştiul
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 1 iulie. Cât valorează euro și dolarul american la începutul lunii. BNR a publicat noile date
Playtech.ro
Lista scumpirilor care intră în vigoare de azi. Vom plăti mai mult pentru amenzi, facturi la apă, carburanți și comenzi online
Adevarul
Blestemul mortal din farfuria țăranului: Ce mâncau românii înainte de mămăligă și cum a provocat aceasta o criză națională
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Jucătorii de la FCSB au boicotat antrenamentul, iar Gigi Becali a mers de urgență la stadion: ”Vă credeți fotbaliști?”
MediaFlux
Încep procedurile de suspendare a președintelui Nicușor Dan! AUR a votat în unanimitate și cere anticipate
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?