Ungaria ridică ZID de 4 metri la frontiera cu Serbia. Se teme de venirea imigranţilor

Ungaria va construi un gard înalt de 4 metri de-a lungul graniței cu Serbia pentru a opri afluxul de imigranți ilegali, a declarat miercuri ministrul de externe de la Budapesta, Peter Szijjarto, după ședința de guvern, transmit Reuters și MTI, potrivit Agerpres. 
Filip Stan
17 iun. 2015, 12:05
Ungaria ridică ZID de 4 metri la frontiera cu Serbia. Se teme de venirea imigranţilor

‘Imigrația este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă Uniunea Europeană astăzi. Statele UE sunt în căutarea unei soluții (…), însă Ungaria nu își poate permite să mai aștepte’, a afirmat Szijjarto, citat de Reuters.

‘Vorbim despre o întindere de frontieră cu o lungime de 175 km, a cărei închidere fizică se poate produce cu un gard de patru metri’, a indicat șeful diplomației ungare, precizând că ‘Ministerul de Interne a primit instrucțiuni de a pregăti’ această măsură.

Pregătirile ar urma să fie finalizate până miercurea viitoarea. Potrivit ministrului ungar, măsura nu contravine obligațiilor internaționale asumate de Budapesta și nu încalcă niciunul din tratatele internaționale, menționează MTI.

La reuniunea de marți a miniștrilor de interne din Uniunea Europeană a reieșit că Ungaria este țara cel mai greu afectată de imigrația ilegală dintre toate statele membre, a mai afirmat Szijjarto, potrivit agenției ungare.

Între timp, deputații dezbat în parlamentul de la Budapesta un amendament înaintat de guvern la legea imigrației, care va înăspri condițiile de primire a statutului de refugiat în Ungaria, adaugă MTI.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Călin Georgescu, demascat de Curtea de Conturi. Mii de euro încasate nelegal prin vechime inventată și sporuri fictive
Capital.ro
Călin Georgescu este în doliu: Te păstrăm în inimile și în rugăciunile noastre. S-a stins din viață încă un mare patriot român
Playtech.ro
Lista companiilor de stat unde se fac angajări și cresc salariile în 2026. Sunt peste 1.200 de posturi vacante
Adevarul
O asistentă medicală a murit după ce s-a operat de un furuncul. Familia suspectează că decesul s-a produs din cauza infecțiilor nosocomiale din spital
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum va fi vremea sâmbătă, 16 mai: Meteorologii anunță temperaturi de vară, însă unele zone nu scapă de furtuni și grindină
iamsport.ro
Plângere la Tribunalul din Genova împotriva lui Dan Șucu pentru spălare de bani: ”Verificări penale și financiare asupra banilor utilizați în preluarea clubului”
MediaFlux
Caz de hantavirus în România! Pacientul a fost internat la Spitalul de Psihiatrie din Bihor
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi