Tăriceanu, despre Comisia de control asupra activităţii SRI: Am impresia că nu este capabilă să facă treaba

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, susține că membrii Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI nu își îndeplinesc în mod eficient atribuțiile.
Iulian Tudor
17 iun. 2015, 13:24
Tăriceanu, despre Comisia de control asupra activităţii SRI: Am impresia că nu este capabilă să facă treaba

„Nu am impresia că Comisia de control este capabilă să facă exact treaba pe care societatea o așteaptă de la ea. Așa cred din ceea ce văd în spațiul public, dar sigur că ar fi (indicat — n.r.) mai ales în această situație, după audierile pe care le va face Comisia, care va fi răspunsul public. Nu au stabilit (audieri—n.r.), dar Comisia a fost sesizată și trebuie să înceapă să analizeze aceste lucruri. Cel mai simplu este să răspundem așa (că nu este adevărat — n.r.), dar ar însemna că lucrurile sunt tratate superficial (în Comisie — n-r.)”, a declarat Tăriceanu, miercuri, întrebat dacă SRI ‘controlează Comisia de control’.

Tăriceanu: CSAT ar putea lămuri lucrurile privind implicarea serviciilor secrete în activitatea autorităţilor

Potrivit lui Tăriceanu, și asociațiile magistraților din România așteaptă din partea Parlamentului o poziție cu privire la posibila implicare a serviciilor secrete în activitatea autorităților judecătorești.

„Asociațiile așteaptă, în această privință, ca și Parlamentul să joace un rol fiindcă acesta are, prin prerogativele sale, exercitarea controlului civil asupra serviciilor prin Comisia de specialitate. Din păcate, nu întotdeauna acest control se face în mod eficient și probă este că asociațiile profesionale ridică această problemă din nou. Orice instituție care scapă controlului public riscă să aibă derapaje de putere, în sensul abuzului de putere. Acesta este sensul controlului și echilibrului reciproc al puterilor în stat”, a mai spus Tăriceanu.

El a subliniat faptul că legislația în vigoare prevede evitarea oricărei ingerințe în actul de justiție.

„Prin urmare, declarațiile aș spune surprinzătoare pe care le-a făcut un înalt funcționar al SRI ridică serioase semne de întrebare și îngrijorare în rândul magistraților. Ei consideră că aceste ingerințe nu sunt sub nicio formă acceptabile și au solicitat atât CSM-ului, și urmează și CSAT-ului, să discute aceste chestiuni, să le analizeze cu toată responsabilitatea”, a conchis Tăriceanu.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Joao Paulo și Jovo Lukic, out?! FIFA le lovește în plin pe FCSB și Universitatea Cluj
Capital.ro
Semne de întrebare la Moscova: șefa băncii centrale a Rusiei, Elvira Nabiullina, a dispărut
Playtech.ro
Ce perioade sunt considerate vechime la pensie chiar dacă nu ai avut un loc de muncă. Mulți români nu știu că se iau în calcul
Adevarul
Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Foc dezastruos la un hotel din Republica Dominicană! O femeie și-a pierdut viața și alți 1.700 de turiști au fost evacuați
iamsport.ro
Scandalul-monstru din vestiarul României la CM 1994. Gică Popescu și-ar fi ”trimis” un coleg acasă, după conflictul cu secundul: ”Te-am făcut mare antrenor, vezi-ți de treaba ta!”
MediaFlux
Horoscop de weekend 20-21 iunie. Ce rezervă astrele pentru fiecare nativ
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?