Vicepreşedintele CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost trimis în judecată de DNA

Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Alexandru Kiss, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, de procurorii DNA Oradea pentru mai multe fapte de corupție.
Romania TV
18 iun. 2015, 07:20
Vicepreşedintele CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost trimis în judecată de DNA

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis joi AGERPRES, el este acuzat de luare de mită, trafic de influență, în formă continuată, spălare a banilor, în formă continuată (4 infracțiuni) și abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Citeşte şi: Vicepreşedintele CJ Bihor, Kiss Alexandru, rămâne sub control judiciar

Alături de liderul UDMR, a mai fost trimis în judecată, sub control judiciar, RUS BENEAMIN, administrator al grupului de societăți SELINA Oradea, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de spălare a banilor, în formă continuată (2 infracțiuni), instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Au mai fost trimişi în judecată, în stare de libertate, inculpații BOJTOR VILMOS LASZLO, administrator al unei societăți comerciale, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de spălare a banilor, în formă continuată (4 infracțiuni), complicitate la luare de mită, trafic de influență, în formă continuată, MIKLOSSY FERENC LASZLO, MIKLOSSY FERENC și ROATIȘ GHEORGHE IOAN, administratori ai unei societăți comerciale, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie 2003 – iunie 2004, inculpații Kiss Alexandru-Iosif-Francisc, Bojtor Vilmos Laszlo, Miklossy Ferenc, Miklossy Ferenc Laszlo și Roatiș Gheorghe Ioan au conceput și pus în aplicare un mecanism financiar complex, implicând societăți comerciale înregistrate în România (ECO BIHOR S.R.L. Oradea, EAST BAU CONSTRUCT S.R.L. Oradea, MARTEX TRANS S.R.L. Oradea), Marea Britanie (ARISTON DISTRIBUTION CORPORATION LTD Londra) și Ungaria (KEVIEP Kft Debrețin), prin intermediul căruia a fost disimulată plata sumei de 300.000 euro.

Această sumă de bani a fost pretinsă și primită de inculpații Kiss Alexandru Iosif Francisc și Bojtor Vilmos Laszlo de la inculpatul Miklossy Ferenc, pentru a-și exercita influența în favoarea societății comerciale Keviep Kft. Debrecen, astfel încât aceasta să obțină de la Primăria Municipiului Oradea adjudecarea contractului de parteneriat public-privat, având ca obiect construirea și exploatarea gropii ecologice de gunoi a municipiului Oradea.

Spălarea banilor a fost realizată sub masca plății unor livrări de utilaje și materiale pe care KEVIEP Kft Debrețin le-a făcut către firma sa din România EAST BAU CONSTRUCT S.R.L. Oradea, folosind ca intermediari societățile ARISTON DISTRIBUTION CORPORATION LTD Londra, controlată de inculpatul Bojtor Vilmos-Laszlo, respectiv MARTEX TRANS S.R.L. Oradea, administrată de inculpatul Roatiș Gheorghe-Ioan.

În concret, KEVIEP Kft Debrețin a livrat către ARISTON DISTRIBUTION CORPORATION LTD Londra utilaje și materiale în valoare de circa 187.000 euro pe care le-a recumpărat după câteva zile, prin intermediul societății EAST BAU CONSTRUCT S.R.L. Oradea, cu peste 500.000 euro. Diferența de bani, în sumă de 300.000 euro, a fost retrasă din contul bancar al societății ARISTON DISTRIBUTION CORPORATION, în numerar, de inculpatul Bojtor Vilmos-Laszlo, care apoi a remis banii inculpatului Kiss Alexandru-Iosif-Francisc.

În perioada octombrie 2003 – mai 2004, inculpații Kiss Alexandru-Iosif-Francisc, Bojtor Vilmos Laszlo și Rus Beneamin au conceput și pus în aplicare un mecanism financiar complex, implicând societăți comerciale înregistrate în România (SELINA S.R.L. Oradea și TRAMECO S.A. Oradea) și Marea Britanie (ARISTON DISTRIBUTION CORPORATION LTD Londra), prin intermediul căruia a fost disimulată plata sumei de 100.000 euro.

Spălarea banilor a fost efectuată sub masca plății (de către SELINA S.R.L. Oradea) a unor utilaje pe care TRAMECO S.A. Oradea le-a importat de la firme din Germania, prin intermediul societății ARISTON DISTRIBUTION CORPORATION LTD Londra, controlată de inculpatul Bojtor Vilmos-Laszlo. Deși societățile din grupul SELINA au negociat direct cu furnizorii germani, achiziția utilajelor a fost făcută prin intermediul societății paravan ARISTON DISTRIBUTION CORPORATION LTD Londra la prețuri cu circa 50% mai mari.

Diferența de bani, în sumă de 100.000 euro, a fost retrasă din contul bancar al societății ARISTON DISTRIBUTION CORPORATION, în numerar, de inculpatul Bojtor Vilmos-Laszlo, care apoi a remis banii inculpatului Kiss Alexandru-Iosif-Francisc.

Cei 100.000 euro, spălați prin intermediul operațiunilor descrise mai sus, reprezintă foloase necuvenite pe care inculpatul Rus Beneamin, în calitate de proprietar și administrator al grupului de societăți SELINA Oradea, le-a plătit inculpatului Kiss Alexandru-Iosif-Francisc pentru a-și exercita influența asupra funcționarilor implicați în derularea unor proceduri de achiziție publică, astfel încât acestea să fie adjudecate de firmele din grupul SELINA.

În perioada 2005 – iulie 2006, inculpații Kiss Alexandru-Iosif-Francisc, Bojtor Vilmos-Laszlo și Rus Beneamin au conceput și pus în aplicare un mecanism financiar complex, implicând societăți din România (SELINA S.R.L. Oradea și TRAMECO S.A. Oradea) și SUA (WASLEYS WORLDWIDE LLC Washington), prin intermediul căruia a fost disimulată plata sumei de aproximativ 702.375 euro.

Spălarea banilor a fost efectuată sub masca plății (de către SELINA S.R.L. Oradea) a unor utilaje pe care TRAMECO S.A. le-a importat de la firme din Germania și Olanda, prin intermediul societății WASLEYS WORLDWIDE LLC Washington, controlată de inculpatul Bojtor Vilmos-Laszlo. Deși societățile din grupul SELINA au negociat direct cu furnizorii germani și olandezi, achiziția utilajelor a fost făcută prin intermediul societății paravan WASLEYS WORLDWIDE LLC Washington la prețuri mult mai mari.

Diferența de bani, în sumă de 702.375 euro, a fost retrasă din contul bancar al societății WASLEYS WORLDWIDE LLC, în numerar, și apoi a fost remisă inculpatului Kiss Alexandru-Iosif-Francisc de inculpatul Bojtor Vilmos-Laszlo.

Suma de bani respectivă, spălată prin intermediul operațiunilor descrise mai sus, reprezintă un folos necuvenit pe care inculpatul Rus Beneamin, în calitate de proprietar și administrator al grupului de societăți SELINA Oradea, l-a plătit inculpatului Kiss Alexandru-Iosif-Francisc (președinte al Consiliului Județean Bihor la data comiterii faptelor) pentru ca acesta să favorizeze societatea SELINA S.R.L.

în cadrul procedurilor derulate de C.J. Bihor pentru vânzarea unor terenuri din municipiul Oradea. În același context, inculpatul Rus Beneamin a depus diligențele necesare pe lângă inculpatul Kiss Alexandru-Iosif-Francisc, pentru ca acesta, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, să întocmească documentațiile de urbanism caietele de sarcini pentru proiectele imobiliare ce urmau să fie realizate pe terenurile respective.

Prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către inculpatul Kiss Alexandru-Iosif-Francisc, în cadrul celor două proceduri de vânzare de terenuri, Consiliul Județean Bihor a fost prejudiciat cu circa 6.126.219,4 euro.

În perioada 2004 – mai 2008, inculpatul Kiss Alexandru-Iosif-Francisc prevalându-se de influența avută asupra funcționarilor din cadrul societății comerciale S.C. Electrocentrale S.A. Oradea, implicați în procedurile de achiziție publică, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu inculpatul Bojtor Vilmos Laszlo, în mod repetat, au pretins și primit de la un om de afaceri (denunțător în cauză) suma de 3.210.472.21 euro, promițând că-i vor determina pe funcționarii susmenționați să atribuie contracte de furnizare de cărbune energetic către societatea comercială administrată de acesta din urmă.

Pentru a disimula adevărata natură a provenienței banilor, în mod repetat, participanții la comiterea infracțiunilor au încheiat mai multe contracte fictive de comision cu firme paravan ori au încorporat foloasele necuvenite în prețul de achiziție al cărbunelui.

Citeşte şi: Lider UDMR, reţinut de procurorii DNA. Vicepreşedintele CJ Bihor Alexandru Kiss este acuzat că ar fi luat mită

Sumele de bani reprezentând foloasele necuvenite au fost retrase, în numerar, din conturile bancare ale firmelor paravan și au fost remise inculpatului Kiss Alexandru-Iosif-Francisc de inculpatul Bojtor Vilmos-Laszlo.

În cazul suspectului Mudura Alexandru, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării faptelor reținute în sarcina acestuia. 

În cauză, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților Kiss Alexandru Iosif Francisc, Rus Beneamin și Roatiș Gheorghe Ioan.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, DGA – Serviciul Județean Anticorupție Bihor, Serviciul de Informații și Protecție Internă Sălaj, precum și al autorităților judiciare din Ungaria, Germania și Olanda.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

DailyBusiness
La București începe Forumul NATO al Industriei de Apărare. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, vine special în România
Spynews
Explozia din Dej ar fi fost provocată de victimă! Bărbatul care a murit ar fi suferit din cauza divorțului de fosta soție
Fanatik.ro
Momentul care i-a marcat viața lui Emeric Ienei. Ce a pățit tatăl regretatului antrenor: ”A fost luat prizonier de ruși”
Capital.ro
Decizia luată de Elena Udrea. A plecat din țară fără partenerul său. Ce s-a întâmplat cu Adrian Alexandrov
Playtech.ro
Când intră alocațiile pe card în noiembrie. Când livrează poștașii banii oferiți de stat
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
Dezvăluiri BOMBĂ despre criminalul din Mureș! Ea este singura persoană care știe unde se ascunde Emil Gânj! De ce nu are voie să spună: „Nu poate fi obligat să denunțe locația!”
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Incendiu la un azil de bătrâni! Cel puțin 11 persoane au MURIT
iamsport.ro
Mesajul transmis de Ionel Ganea, eroul de la Euro 2000, după dispariția lui Emeric Ienei
MediaFlux
Ministrul Apărării, declarații dure la NATO-Industry Forum 2025: Este o chestiune de timp până când vom vedea război
stirilekanald.ro
Cine e de fapt Mihaela, tânăra care l-a umilit și scuipat pe livratorul sri lankez! E fiica unui afacerist
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai