Grecia a mai pierdut o şansă de salvare

Şefii de stat şi de guvern din ţările zonei euro se vor reuni luni, la Bruxelles, pentru un summit extraordinar pe tema crizei din Grecia. Reuniunea vine ca urmare a lipsei de acord între miniştrii de Finanţe ai zonei euro.
Romania TV
19 iun. 2015, 06:53
Grecia a mai pierdut o şansă de salvare

Premierul grec a anunţat că se va găsi o soluţie la criza datoriilor care va permite Greciei să revină pe creştere economică.  Pentru că vrea ca Grecia să rămână în zona euro, şeful Eurogrupului a cerut Atenei să vină cu propuneri de buget credibile.

„Încă se poate ajunge la un acord şi să extindă actualul program (de ajutor financiar, n.r.) înainte de sfârşitul lunii. În mod evident, mingea e în terenul Greciei, care trebuie să profite de această ultimă şansă”, a declarat preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, pentru dw.de.

Citeşte şi Panică în Grecia: Retragerile de depozite din bănci s-au triplat în ultimele zile

Ministrul grec al Finanţelor a prezentat noi propuneri de reforme omologilor săi din zona euro, însă se pare că acestea nu au fost pe placul creditorilor. El a insistat că Grecia are nevoie de reforme şi nu de tăieri. „Pentru ca euro să aibă succes oriunde, trebuie să aibă succes peste tot”, a precizat Yanis Varoufakis.

La sfârşitul lunii, pe lângă pensii şi salarii, Grecia trebuie să plătească 1,6 miliarde de euro şi FMI-ului. Şefa instituției a afirmat că Grecia nu va beneficia de nicio extindere a termenului-limită. Cu visteria goală, ultima tranşă din împrumutul extern, în valoare de 7,2 miliarde de euro, este vitală pentru supravieţuirea ţării. În caz contrar, Grecia intră în incapacitate de plată.

În timp ce la Luxemburg se încearcă salvarea Greciei, premierul elen Alexis Tsipras se află la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg. El va lua vineri cuvântul în plen, după Vladimir Putin, cu care se va întâlni în cursul după-amiezii.

Vezi şi Grecia, la un pas de a ieşi din Zona Euro. Mii de oameni în stradă, la Atena, refuză măsurile de austeritate

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Tzancă Uraganu, copleșit după moartea lui Doru de la Constanța. Ce știa despre problemele cu care se confrunta
Fanatik.ro
Fotografia de acum 20 de ani care poate deveni finala Cupei Mondiale. Ce spune Yamal despre poza cu el bebeluș ținut în brațe de Messi
Capital.ro
Pensia poate fi suspendată chiar și după ce a fost aprobată. Situațiile prevăzute de lege pe care mulți pensionari nu le cunosc
Playtech.ro
Câți ani trebuie să lucrezi ca infirmier sau îngrijitor pentru stagiu complet. Explicațiile Casei de Pensii
Adevarul
Satul de la Dunăre care a cucerit mii de cehi. „Vin de la o mie de kilometri, dar pentru ei este ca o întoarcere acasă”
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine sunt cei doi alpiniști români găsiți morți în Alpii italieni. Emil și Cornel au căzut într-o crevasă la aproximativ 3.700 de metri altitudine
iamsport.ro
Mitică Dragomir șterge pe jos cu finanțatorul din SuperLiga: ”Vai de mine, am ținut cu el, dar nu îmi place! Ce să facă antrenorul?!”
MediaFlux
Cum arată mama lui Connect-R! Imagini inedite cu cei doi
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?