Udrea: Relaţia personală bună a lui Popa cu Frunzăverde nu e motiv ca aceasta să plece din BPN

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, sâmbătă, că "o relaţie personală chiar foarte bună", aşa cum Mihaela Popa are cu Sorin Frunzăverde, nu este un motiv pentru ca aceasta să părăsească BPN al PDL.
Romania TV
31 mart. 2012, 12:58
Udrea: Relaţia personală bună a lui Popa cu Frunzăverde nu e motiv ca aceasta să plece din BPN

Preşedintele PDL Bucureşti a spus că a vorbit deja cu aceasta şi că speră să nu plece din BPN. „Cred că nu are motive. O relaţie personală chiar foarte bună, aşa cum dânsa a avut şi are cu domnul Frunzăverde, nu este motiv pentru a părăsi forul de conducere al unui partid”, a comentat Udrea.

Udrea a mai spus că Mihaela Popa este un om „extrem de util partidului”. „Cred că şi dânsa va aprecia că nu e cazul să plece din PDL”, a spus ea.

Elena Udrea a mai spus că are o relaţie foarte bună cu Mihaela Popa pe care a lansat-o în campania pentru europarlamentarele din 2007. „Este o colegă la care ţin foarte mult”, a spus Udrea.

Vicepreşedintele PDL Mihaela Popa a declarat că intenţionează să demisioneze din Biroul Permanent Naţional al PDL, arătându-se dezamăgită de unele afimaţii făcute de preşedintele partidului Emil Boc, după anunţul plecării lui Sorin Frunzăverde din formaţiunea democrat-liberală.

„Am fost dezamăgită de preşedintele partidului Emil Boc. El a spus că l-a numit pe Sorin Frunzăverde în funcţia de prim-vicepreşedinte, la congresul de anul trecut, lucru care nu e adevărat. Acolo au fost nişte alegeri, iar în plus ştiu ce s-a discutat în noaptea dintre cele două zile ale congresului. Şi eu sunt vicepreşedinte, l-am susţinut pe Vasile Blaga la şefia partidului, deci ce să cred, că Boc m-a aşezat pe o listă? Mă gândesc tot mai serios ce caut eu în PDL”, a afirmat, vineri seară, Mihaela Popa.

Ea a spus că nu va mai rămâne în BPN şi că îşi va da demisia din acest organism, fără a preciza când se va întâmpla acest lucru.

„Emil Boc s-a dus abia azi (vineri – n.r.) la Reşiţa. Ar fi trebuit să meargă imediat ce s-a aflat că Frunzăverde pleacă din partid. Trebuia să stea acolo 48 de ore şi să discute cu Sorin Frunzăverde”, a precizat Mihaela Popa.

Ea a adăugat că plecarea lui Sorin Frunzăverde din PDL reprezintă o pierdere importantă pentru partid, întrucât acesta era un bun strateg şi un om respectat în interiorul PDL.

Prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a anunţat că va candida ca membru PNL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Caraş-Severin, din partea USL. Sorin Frunzăverde era liderul organizaţiei Caraş-Severin a PDL.

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, miercuri, că Sorin Frunzăverde „a abandonat şi a trădat două crezuri scrise şi nescrise ale pedeliştilor adevăraţi”, primul aflându-se scris chiar în imnul partidului, respectiv „Vântul bate, apa trece, pietrele rămân”.

„Sorin Frunzăverde a abandonat şi a trădat două crezuri scrise şi nescrise ale pedeliştilor adevăraţi. Primul este chiar în imnul partidului şi spune: «Vântul bate, apa trece, pietrele rămân»”, a spus Boc.

El a adăugat că pedeliştii nu trădează acest crez, iar, „dacă îl trădează, soarta lor trece în uitarea istoriei”.

Emil Boc a precizat că pedeliştii mai au un crez nescris, respectiv „casa părintească nu se vinde niciodată”, preşedintele PDL adăugând că „un pedelist adevărat nu îşi vinde sufletul”.

DailyBusiness
Victor Ponta, mesaj dur pentru Oana Țoiu după anunțul retragerii trupelor americane din România: ”Când vezi o funcție în față, te-ai răzgândit, sunt buni Trump și Vance”
Spynews
Miresele anului 2025 din showbizul românesc, același model de rochie! Ioana Coman, nora lui Costel Biju și Claudia Puican, apariții trase la indigo
Fanatik.ro
David Popovici a renunțat la lux pentru ceva total neașteptat. Gestul cu care uimește România
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Hotărârea Tribunalului București a fost dată azi, 30 octombrie
Playtech.ro
Cât costă un porc de 100 kg în 2025. Prețurile din piețe și de la ferme
Adevarul
Doi români din Marea Britanie și-au folosit copiii pentru a fura haine de firmă. Cuplul a recunoscut patru infracțiuni
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Povestea tulburătoare a pacientului care și-a pierdut viața la Bagdasar-Arseni. Cum a fost lăsat Mihai timp de 5 zile cu rănile netratate
iamsport.ro
Ion Țiriac, donație substanțială pentru românii năpăstuiți de soartă! Ce sumă de bani pune la dispoziție miliardarul pentru victimele inundațiilor care au făcut prăpăd în țară
MediaFlux
Drama și umilința prin care trec oamenii din blocul care a explodat în Rahova. Cum arată acum locul dezastrului FOTO ȘI VIDEO EXCLUSIV
stirilekanald.ro
VIDEO Ștefania Szabo, doctorița care a murit în camera de gardă, înmormântată în uniforma medicală. Obiectul care va fi pus în sicriul directorului medical al Spitalului din Buzău
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai