KLAUS IOHANNIS decide dacă îl numeşte pe Oprea PREMIER interimar. Vicepremierul a fost la Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis trebuie să decidă cine va fi prim-ministru în următoarele 28 de zile. Victor Ponta i-a propus şefului statului să îl numească premier interimar pe vicepremierul Gabriel Oprea. Liderul UNPR ar urma să preia atribuţiile de prim-ministru, inclusiv acelea de a conduce şedinţele de Guvern. Scrisoarea lui Victor Ponta a ajuns luni la Iohannis, iar Gabriel Oprea a discutat la Cotroceni cu şeful statului.
Ionela Marcu
22 iun. 2015, 08:20
KLAUS IOHANNIS decide dacă îl numeşte pe Oprea PREMIER interimar. Vicepremierul a fost la Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis urmează să decidă dacă acceptă propunerea premierului privind numirea lui Gabriel Oprea ca premier interimar. Potrivit România TV, şeful statului urmează să aibă o întâlnire cu Gabriel Oprea în cursul zilei.

UPDATE 15.55 Întâlnirea Iohannis-Oprea s-a încheiat. Vicepremierul a plecat de la Cotroceni.

UPDATE 15.25 Gabriel Oprea a ajuns la Cotroceni pentru a discuta cu preşedintele Klaus Iohannis. 

UPDATE 13.30 Scrisoarea premierului Victor Ponta privind numirea vicepremierului Gabriel Oprea prim-ministru interimar a ajuns la Palatul Cotroceni, a anunțat luni Administrația Prezidențială.

__________________________________________________________________________

Victor Ponta a anunţat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că medicii au decis că poate fi externat, dar că trebuie ca, în următoarele 7 zile, să parcurgă zilnic procedurile pentru control, schimbare pansamente şi supraveghere.

„Ulterior acestor proceduri, va trebui ca două săptămâni să fac fizioterapie şi tratamente de recuperare înainte de a avea permisiunea medicilor de a merge fără sprijinul unor mijloce medicale permanente / în maxim 28 zile îmi pot relua activitatea normală, urmând să continui recuperarea timp de 6 luni”, a scris Ponta pe Facebook.

CITEŞTE ŞI Victor Ponta îşi reia activitatea în 28 de zile. Gabriel Oprea va prelua atribuţiile de premier

Premierul preciza că, în aceste condiţii, luni dimineaţa îi va trimite preşedintelui Klaus Iohannis solicitarea ca, în baza articolului 107 din Constitutuţie, să-l desemneze pe vicepremierul Gabriel Oprea să exercite toate atributele funcţiei de prim-ministru, inclusiv conducerea şedinţelor de guvern, în această perioadă.

În scrisoarea pregătită să-i fie transmisă lui Iohannis, premierul Ponta arată că, la 15 iunie, a suferit o intervenţie chirugicală, care nu putea fi amânată, la piciorul stâng, iar tratamentul post-operator impune imobilizarea sub supraveghere medicală, motiv pentru care îi cere să îl acorde vicepremierului Oprea atribuţiile de prim-ministru începând cu 22 iunie şi până la momentul în care el îşi va relua activitatea.

Potrivit articolului 107 alin.3 din Constituția României, „dacă prim-ministrul se află în una dintre situațiile prevăzute la articolul 106, cu excepția revocării, sau este în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, președintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile prim-ministrului, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor, încetează dacă premierul își reia activitatea în Guvern”.

Scrisoarea către Iohannis a fost înregistrată la cabinetul premierului vineri, 19 iunie, dată la care persoanele apropiate premierului spuneau că medicii vor decide duminică, 21 iunie, dacă Ponta poate reveni în ţară.

Totodată, Guvernul a transmis un comunicat în care arată că Ponta va transmite o adresă către preşedintele Klaus Iohannis privind desemnarea viceprim-ministrului Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar pentru o perioadă, conform legii, de cel mult 45 de zile.

CITEŞTE ŞI Avocata premierului Victor Ponta, la DNA pentru a depune acte medicale

„Decizia prim-ministrului Guvernului României, Victor Ponta, vine în contextul intervenţiei chirurgicale suferite la genunchiul stâng, la începutul acestei săptămâni, într-o clinică din Turcia. Medicii au decis că premierul Victor Ponta poate fi externat, urmând ca în următoarele 7 zile acesta să urmeze, zilnic, un control de specialitate. Procesul complet de recuperare, constând în tratamente şi fizioterapie, va dura alte 14 zile, astfel încât în maximum 28 de zile prim-ministrul Victor Ponta îşi va putea relua activitatea normală la Palatul Victoria”, se arată în comunicat.

Executivul a mai transmis că activitatea Guvernului nu va fi afectată în acest timp, Ponta delegându-i lui Oprea toate atribuţiile de coordonare a Guvernului, şi că premierul va reveni la birou „în cel mai scurt timp posibil”.

La începutul acestei săptămâni, avocata lui Ponta a fost la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde ar fi urmat să se prezinte premierul, urmărit penal pentru trei infracţiuni în dosarul lui Dan Şova, şi, potrivit unor surse oficiale, ar fi cerut atunci o amânare cu o săptămână, până la 22 iunie, a audierii premierului, motivând că acesta este în Turcia pentru operaţia la genunchi.

Anterior operaţiei, Ponta estima că va reveni în ţară cel târziu vineri, el mandatându-l pe vicepremierul Gabriel Oprea să asigure conducerea Guvernului doar până în 19 iunie inclusiv. Vineri însă, premierul a fost evaluat de medicii turci, iar aceştia au decis că nu este oportună externarea sa în cursul acestei zile şi i-au recomandat să rămână spitalizat până duminică.

DailyBusiness
Plățile neautorizate de 10 miliarde de euro prin PayPal zguduie băncile europene
Spynews
Cum se simte fiul Larisei Udilă, după ce a fost operat. Milan a fost supus unei intervenții chirurgicale la doar patru ani
Bzi.ro
Lora a făcut senzație pe plajă, la 43 de ani! Costumul de baie minuscul și poziţiile provocatoare au atras multe priviri! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Isteria țepelor pe Booking. Răspunsul tăios al unui proprietar de pensiune: „Aveți 5 secunde să dispăreți”. Reacția companiei
Capital.ro
Vârsta de pensionare va fi neapărat crescută. Bolojan nu mai acceptă scuze: Niciun sistem din Europa nu permite!
Playtech.ro
Cât câștigă o cameristă la hotel în Spania. Salariul e atât de mic încât sindicatele cer schimbarea legii
Adevarul
„Oncologii vor fi condamnați pentru genocid”. Lunga lista a controverselor lansate de Olivia Steer. Fosta vedetă TV si Andi Moisescu ar fi divorțat
wowbiz.ro
Ea este refugiata ucraineancă ucisă cu sânge rece în SUA! Avea 23 de ani și fugise din calea războiului, dar a sfârșit înjunghiată la metrou: „Viața ei a fost curmată mult prea devreme”
Economica.net
Noua ordine mondială. Ce acord pregăteşte Trump cu Putin
Prosport.ro
FOTO. Asta e ultima fiță cu Bănel Nicoliță. S-a desfătat cu vin și cu o brunetă
kanald.ro
Andi Moisescu și Olivia Steer ar fi divorțat după 22 de ani de căsnicie
Cancan.ro
Andi Moisescu a divorțat de Olivia Steer! A părăsit-o după 22 de ani
iamsport.ro
Vrea să plece ”cât mai repede și cu orice preț” de la FCSB! Jucătorul s-a săturat de criticile lui Gigi Becali
MediaFlux
Legea care ar putea reintroduce armata obligatorie. Programul din UE care vrea creșterea numărului de militari
stirilekanald.ro
Costi, soția lui și un alt cuplu, morți în urma unui accident rutier, în Germania. Noua mașină i-a devenit sicriu românului și familiei lui
Atenție! Dacă partenerul tău îți face asta într-o relație …