Mircea Rednic, egal la debutul pe banca Astrei

În primul meci al zilei de duminică, din Liga I, Astra Ploieşti a încheiat 0-0 pe terenul lui Gaz Metan Mediaş.
Romania TV
01 apr. 2012, 16:59
Mircea Rednic, egal la debutul pe banca Astrei

Reîntors în Liga I după aproape trei ani, Mircea Rednic a început cu un egal aventura la Astra Ploieşti. Cu „Puriul” pe banca tehnică şi Dinu Gheorghe ca manager al clubului, prahovenii au încheiat 0-0 în deplasarea de la Mediaş, contând pentru etapa a 24-a a primei divizii.

Gaz Metan a atacat din primele minute, iar Frăsinescu putea deschide scorul din centrarea lui Ciprian Petre, dar Silviu Lung a respins de pe linia porţii. Astra a dat repede replica prin Alexandru Stan, dar şutul acestuia a trecut puţin pe lângă poarta lui Pleşca.

Astra a rămas în atac până la finalul primei reprize, însă nu a reuşit să înscrie, Fatai ratând incredibil din 7 metri. Atacantul a semnat şi ultima ocazie, când a tras puţin pe lângă poartă din marginea careului. Gazul a avut două şanse de a înscrie în repriza secundă, dar partida s-a încheiat 0-0.

După 24 de etape Astra se află pe locul 10, cu 29 de puncte, iar Gaz Metan este pe 12, cu 28 de puncte.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Dinamo l-a ofertat pe Ionuț Chirilă! Ce i-a transmis tehnicianul lui Andrei Nicolescu
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT