Tragedie în Belgia. Un autocar cu elevi s-a răsturnat, iar şoferul a murit

Autocarul era condus de un şofer din Irlanda de Nord. În autocar se aflau 34 de elevi şi doi profesori de la o şcoală din Essex, din Marea Britanie.
Sânziana Stancu
29 iun. 2015, 07:32
Tragedie în Belgia. Un autocar cu elevi s-a răsturnat, iar şoferul a murit

Accidentul de autocar a avut loc în Belgia. Şoferul James „Geordie” Chance conducea prin Belgia autocarul cu 34 de elevi din Essex şi profesorii lor. Autocarul s-a răsturnat, iar Chance a murit, iar colegul care îl însoţea, Stephen Cardwell, a fost rănit şi a ajuns la spital, unde medicii li-au acordat îngrijirile de urgenţă. Starea lui este acum stabillă, informează bbc.com.

Dintre elevii care se aflau în autocar în momentul accidentului, un băiat de 13 ani, de la Brentwood School se află la secţia de Terapie Intensivă, fiind rănit la cap. Accidentul s-a petrecut duminică dimineaţa. Până acum, trei elevi şi doi profesori primesc îngrijiri medicale la spital, potrivit aceleiaşi surse.

Autocarul aparţinând companiei Richmond Coaches s-a răsturnat pe autostrada A18 (E40), la Middelkerke (Westul Flandrei), duminică, la ora locală 9:45. Martorii oculari au relatat că autocarul s-a lovit de pilonul unui pod de pe autostradă.

Vezi şi Clipe de GROAZĂ în Caraş-Severin. Autocar cu 39 de pasageri, rămas SUSPENDAT pe marginea unei râpe

Oficialităţile Ministerului de Externe britanic sunt în legătură cu cele belgiene pentru a transporta elevii şi profesorii care îi însoţeau pe aceştia înapoi, în Marea Britanie.

Ancheta asupra acestui accident este în curs, iar autorităţile britanice şi cele irlandeze cooperează în acest sens. Compania de autocare de lux are o foarte bună reputaţie privind condiţiile de transport şi siguranţa călătoriilor.

DailyBusiness
Daniel Dăianu: Deficitul bugetar ține BNR ostatică. Liberalizarea gazelor din 2026 ar putea destabiliza economia
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Afecțiunea cu care se confruntă soția lui Florinel Coman. Ioana a dezvăluit totul abia acum
Capital.ro
Obligație pentru asociațiile de proprietari și persoanele fizice. Regulă pentru spațiile verzi din jurul blocurilor. Anunț de la primărie
Playtech.ro
Cât costă să ridici un garaj din cărămidă sau BCA? Costurile complete
Adevarul
Atac din umbră: dronele făcute în garaje ucrainene zguduie Siberia
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
Fără milă! L-a făcut țăndări pe Edi Iordănescu în direct: ”Zero barat! Mare sculă ești, ai luat cea mai bună echipă din Polonia și ai făcut-o de râs”
MediaFlux
1.281 de lei la pensie. Cine primește și cum se calculează punctele de stabilitate
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai