Macedonia, primul stat care le cere băncilor să-şi retragă banii din Grecia

Macedonia a ordonat, duminică, băncilor sale să-și retragă banii din instituțiile elene de creditare și a impus 'măsuri preventive' pentru a limita ieșirile de capital către vecina sa din sud, afectată de turbulențe, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Alina Costache
29 iun. 2015, 09:46
Macedonia, primul stat care le cere băncilor să-şi retragă banii din Grecia

„Băncile din Macedonia trebuie să-și retragă toate depozitele și împrumuturile din instituțiile de creditare de pe teritoriul Greciei și de la sucursalele lor din întreaga lume’, se arată într-un comunicat al Băncii Centrale a Macedoniei.

Această declarație este primul semn concret al unei țări situate în imediata apropiere a Greciei care se protejează de turbulențele financiare ce amenință Atena.

Limitarea ieșirilor de capital se va aplica numai viitoarelor tranzacții, fiind exceptate aranjamentele stabilite deja între entitățile din Macedonia și din Grecia.

Băncile elene dețin aproximativ 20% din totalul activelor bancare din Macedonia și o cotă semnificativă în Bulgaria, România, Serbia și Albania, ceea ce sporește posibilitatea ca Guvernele să fie nevoite să salveze sucursalele băncilor elene, dacă sistemul bancar din Grecia intră în colaps și Atena părăsește zona euro.

Decizia Băncii Centrale a Macedoniei vine după ce Atena a anunțat impunerea unor restricții asupra mișcărilor de capital și închiderea băncilor. Instituția de la Skopje susține că măsurile au ‘un carcater temporar și au fost introduse pentru a evita pericolul unor ieșiri masive de capital din Macedonia către vecina sa din sud, fapt care ar putea afecta semnificativ balanța de plăți și stabilitatea sistemului financiar’.

Premierul elen Alexis Tsipras a anunțat duminică impunerea unor restricții asupra mișcărilor de capital, limitând extragerile zilnice de numerar la 60 de euro, încercând astfel să evite colapsul sistemului financiar. Restricțiile asupra mișcărilor de capital nu se vor aplica celor care dețin conturi în bănci străine, care au carduri emise peste hotare, a declarat un oficial elen. Astfel grecii care au conturi peste hotare și turiștii nu vor fi afectați de măsurile autorităților elene.

Miniștrii de Finanțe din zona euro au refuzat sâmbătă să extindă actualul program de asistență financiară al Greciei, care expiră marți, în contextul în care Guvernul de la Atena va organiza la 5 iulie un referendum privind propunerea creditorilor săi (BCE, FMI și Comisia Europeană), ce prevede reduceri bugetare în schimbul unui nou ajutor financiar.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
Susținătorii lui Călin Georgescu s-au adunat la fața sediului DIICOT. Cum îl apără pe fostul prezidențiabil
Fanatik.ro
Aymen Boutoutaou, la un pas de Dinamo: Gigi Becali cere 500.000 de euro și își asumă pierderea de 800.000
Capital.ro
Curs valutar luni, 21 septembrie. Cât valorează euro și dolarul la început de săptămână. BNR a publicat noile valori
Playtech.ro
La ce distanță trebuie ținut câinele față de gardul vecinului. Ce spune legea în România
Adevarul
Armatele fantomă ale istoriei. Oameni, nisip și ceață: trei mari tragedii militare pentru care încă se caută explicații
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copilaș de doi ani și-a pierdut viața într-o locuință cuprinsă de foc, în județul Sălaj
iamsport.ro
Continuă războiul! Florin Prunea l-a ironizat pe Robert Niță după bucuria de la golul lui Andrei Șucu: ”Ferească Dumnezeu!”
MediaFlux
Horoscop 21 septembrie 2026. Început de săptămână cu schimbări importante! Banii intră în prim-plan, iar unele zodii primesc o veste care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte