Angela Merkel: Dacă EURO euşează, EUROPA eşuează. Cancelarul german face apel la COMPROMIS

Cancelarul german Angela Merkel a declarat luni că eșecul euro ar fi cel al Europei, făcând apel la un 'compromis', relatează AFP, citată de Agerpres. 
Filip Stan
29 iun. 2015, 11:45
Angela Merkel: Dacă EURO euşează, EUROPA eşuează. Cancelarul german face apel la COMPROMIS

‘Dacă euro eșuează, Europa eșuează’, a declarat cancelarul în fața reprezentanților partidului său conservator la Berlin, în prima sa declarație publică după eșecul negocierilor de la Bruxelles între Grecia și creditorii săi. ‘Dacă ne pierdem capacitatea de a găsi compromisuri, atunci Europa este pierdută’, a avertizat ea.

Mai înainte, purtătorul de cuvânt al cancelarului german a declarat că Angela Merkel este ‘evident dispusă’ să reia discuțiile cu omologul său grec Alexis Tsipras ‘dacă acesta dorește’.

‘Evident, ea rămâne dispusă să reia discuțiile cu premierul grec Alexis Tsipras. Suntem deschiși la discuții dacă partea elenă simte nevoia. Obiectivul muncii noastre este o zonă euro puternică. Grecia este un caz special’, a afirmat Steffen Seibert, într-o conferință de presă.

Citeşte şi David Cameron anticipează că Greciei îi va fi greu să rămână în Uniunea Europeană

‘După cum știți, guvernul federal, în măsura posibilităților sale, a sprijinit cu adevărat un acord între Grecia și creditorii internaționali. Cancelarul, împreună cu președintele francez Francois Hollande, s-au implicat personal în acest lucru’, a mai spus oficialul german.

În acest context, a subliniat purtătorul de cuvânt, dacă organizarea unui referendum este ‘o decizie legitimă a guvernului grec’, atunci este de asemenea de ‘datoria partenerilor europeni să-și asume responsabilitatea individual și colectiv’, a subliniat Steffen Seibert.

Premierul grec Alexis Tsipras a anunțat vineri organizarea, la 5 iulie, a unui referendum în legătură cu acceptarea sau nu a condițiilor puse de creditorii Greciei (UE, BCE, FMI), condiții pe care el le-a calificat drept ‘umilitoare’.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Pădurariu vs Macalou, duel „delicios” la Cluj! Unde a greșit perla pe care Gigi Becali visează 40 de milioane de euro
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cum verifici pensia privată Pilonul II. Unde vezi fondul la care ești înscris și suma acumulată
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT