Noi reguli de circulaţie pe canalele şi lacurile interioare Deltei Dunării

Accesul și circulația navelor și ambarcațiunilor pe canalele și lacurile interioare din perimetrul Rezervației Biosferei "Delta Dunării" (RBDD) se vor desfășura după reguli noi, stabilite printr-o Hotărâre aprobată miercuri de Guvern. Noile reglementări au scopul reducerii impactului negativ pe care îl are circulația navelor și ambarcațiunilor asupra ecosistemelor și speciilor din zonele adiacente canalelor și lacurilor interioare din Rezervație, se arată într-un comunicat al Guvernului. 
Romania TV
08 iul. 2015, 10:58
Noi reguli de circulaţie pe canalele şi lacurile interioare Deltei Dunării

Accesul și circulația navelor și ambarcațiunilor pe canalele și lacurile interioare din perimetrul Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, cu excepția brațelor Dunării, se fac numai pe baza permisului de acces eliberat de Administrația RBDD, indiferent de scop, perioadă calendaristică și de durată, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

Navele și ambarcațiunile propulsate care navighează în perimetrul RBDD vor fi dotate cu dispozitive electronice de transmitere a poziţiei şi vitezei către staţiile fixe, iar sistemul de monitorizare a traficului va fi alcătuit din staţii fixe de localizare şi identificare nave/ambarcaţiuni şi radare de supraveghere. Măsura are scopul instituirii unui control mai eficient al circulației și accesului navelor și ambarcațiunilor în perimetrul Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, precum și identificarea celor care nu respectă regulile de circulație.

Prin decizie a Guvernatorului Administrației RBDD, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ adoptat în data de 8 iulie, vor fi stabilite sistemele de monitorizare pentru orice navă/ambarcațiune monitorizată pentru a i se permite accesul în perimetrul Rezervației.

De asemenea, prin actul normativ sunt aduse modificări la regulile de circulație, în sensul reducerii vitezei maxime a navelor și ambarcațiunilor pe anumite lacuri și canale din perimetrul Rezervației, în funcție de biodiversitatea din zonă. Actul normativ stabilește canalele de navigație și lacurile interioare pe care este admisă navigația cu maximum 40 de kilometri pe oră, precum și pe cele pe care viteza maximă de circulație este de 15 kilometri pe oră. De asemenea, sunt menționate lacurile și canalele situate în apropierea coloniilor de păsări, pe care este admisă navigația cu viteză maximă de 5 kilometri pe oră.
Totodată, acostarea/staționarea pontoanelor dormitor în rezervație va fi permisă doar în punctele menționate explicit de actul normativ.
În zonele strict protejate, accesul și navigația sunt interzise. Fac excepție de la aceste reguli navele și ambarcațiunile aflate în misiune de serviciu în proprietatea Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, Autorității Navale Române, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Sănătății, altor instituţii din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, precum și Gărzii Naționale de Mediu.
Supravegherea și controlul respectării regulilor privind accesul și circulația navelor și ambarcațiunilor pe canalele și lacurile interioare ale Rezervației intră în competența reprezentanților Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării”. Încălcarea dispozițiilor prevăzute de Hotărârea aprobată miercuri de Guvern constituie contravenție și se sancționează cu amendă, conform Legii 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei Delta Dunării, cu modificările și completările ulterioare.
Hotărârea adoptată astăzi va înlocui regulile privind accesul și circulația pe canalele și lacurile interioare din perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării, aprobate prin Ordinul Ministrului Mediului nr. 111/2007.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Marius Mitran, necruțător: „România B a fost un experiment. O tentativă eșuată în gândurile lui Hagi!”
Capital.ro
Salariu de 3.500 €/lună în Germania pentru o meserie banală. Ce primesc angajații romani după două luni
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Zeci de mii de români rămân fără pensie. Mai au doar o zi să trimită documentele obligatorii la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte