Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, la Cotroceni, pe ministrul italian de Externe

Președintele Klaus Iohannis l-a primit joi, la Palatul Cotroceni, pe ministrul Afacerilor Externe al Republicii Italiene, Paolo Gentiloni.
Romania TV
09 iul. 2015, 09:56
Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, la Cotroceni, pe ministrul italian de Externe

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, în cadrul discuțiilor cei doi oficiali au subliniat nivelul excelent al relațiilor bilaterale, confirmat de numeroasele contacte la nivel înalt, de diversitatea și amploarea acestora.

În cadrul întâlnirii a fost evidențiată și dinamica deosebită a schimburilor și cooperării economice, Italia fiind cel de-al doilea partener comercial al României și unul dintre primii investitori în economia românească. De asemenea, interlocutorii au subliniat în acest cadru rolul important pe care îl au, în intensificarea relației bilaterale, comunitatea româna din Italia, respectiv italiană din România.

În cadrul întrevederii, cei doi înalți demnitari au abordat și teme de actualitate aflate pe agenda europeană și internațională: migrația, situația din Grecia și vecinătatea Estică — cu accent pe situația Republica Moldova și Ucraina.

Ministrul de Externe italian se află în vizită oficială la București, la invitația omologului român, Bogdan Aurescu.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Jucătorul pierdut gratis de UTA și-a găsit echipă în SuperLiga. Cu cine semnează puștiul cu o poveste de film. Exclusiv
Capital.ro
Românii, peste media UE la ore lucrate: diferențe majore între statele europene
Playtech.ro
România se împrumută tot mai mult. Cum te afectează creșterea datoriei externe la rate, taxe și prețuri
Adevarul
Rusia ar pierde războiul din Ucraina, iar Putin devine tot mai imprevizibil și mai periculos
wowbiz.ro
Adi Sînă, acuzat de fostul coleg de la Akcent, Sorin Brotnei, că a destrămat trupa. Declarații explozive: „El lua mai mult și voia mai mult”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Băiat de 14 ani, înecat într-un iaz din Dorohoi. Medicii nu l-au mai putut salva
iamsport.ro
A distrus o națională de la CM 2026: ”Catastrofală, cea mai grețoasă echipă! Nici România lui Edi Iordănescu nu juca mai rău, era exclusă dacă exista un vot al publicului”
MediaFlux
Românii vor fi urmăriți direct de ANAF. Baze de date la dispoziția Fiscului
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți