Dosarul nuclear iranian: O parte din problemele aflate în suspensie a fost rezolvată

Secretarul de stat american John Kerry a declarat vineri că unele "probleme în suspensie" la negocierile de la Viena pentru programul nuclear iranian între țările din cadrul Grupului 5 + 1 și Iran au fost rezolvate, relatează France Presse.
Filip Stan
10 iul. 2015, 19:40
Dosarul nuclear iranian: O parte din problemele aflate în suspensie a fost rezolvată

„Cred că am rezolvat câteva probleme în suspensie și am făcut progrese”, a declarat John Kerry, secretarul de stat american, adăugând în același timp că au rămas unul sau două puncte „încă foarte dificile”.

„Vom discuta în această seară și până mâine dimineață”, a afirmat el, indicând că „progrese” au fost obținute în cadrul reuniunilor care au avut loc vineri. „Atmosfera este foarte constructivă”, a mai spus secretarul de stat american.

După două săptămâni de discuții aprinse, negociatorii țărilor din Grupul 5 + 1 (Rusia, China, SUA, Franța, Marea Britanie și Germania) și cel al Iranului au câștigat vineri trei zile suplimentare pentru a încerca să depășească „obstacolele” care pun în pericol încheierea unui acord istoric.

Citeşte şi Dosarul nuclear iranian: UE prelungeşte cu trei zile suspendarea unor sancţiuni împotriva Teheranului

Teoretic, dialogul între puterile din cadrul Grupului 5 + 1 și Iran trebuia să ajungă la o concluzie până la 30 iunie. Din cauza unor dezacorduri persistente, el a fost prelungit în două rânduri.

Uniunea Europeană și SUA au luat act vineri de absența consensului și au admis continuarea discuțiilor până luni cu speranța de a fi găsită „o soluție pe termen lung”.

Aceasta trebuie să garanteze caracterul pașnic al programului nuclear iranian în schimbul unei ridicări a sancțiunilor internaționale împotriva Teheranului și să pună astfel capăt unui dosar care otrăvește relațiile internaționale de peste 12 ani.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Gigi Becali a stabilit prețul uriaș cu care vinde FCSB: „Vine un american și o ia!”
Capital.ro
Regulă la bloc 2026. Cine plătește când apar probleme la bloc? Ce spune legea în cazul reparațiilor la acoperiș
Playtech.ro
Când este mai avantajos să faci rambursare anticipată: la începutul sau la finalul creditului
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Ajutoare de stat pentru pensionari în 2026. Românii trebuie să depună o cerere
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România