Leo Iorga trece prin momente grele după a patra operaţie

Leo Iorga, vocalistul trupei Pact, a ajuns din nou pe mâna medicilor după ce cancerul a recidivat. Artistul s-a operat în urmă cu o săptămână, iar joi a mulţumit public echipei care a efectuat intervenţia chirurgicală şi care l-a îngrijit. În anul 2014, Leo Iorga a fost tratat pentru cancer.
Romania TV
11 iul. 2015, 10:40
Leo Iorga trece prin momente grele după a patra operaţie

Leo Iorga a fost obligat să se opereze din nou întrucât cancerul a recidivat.Cântăreţul a publicat joi un mesaj de mulţumire medicilor de la Spitalul Fundeni şi de la Institutul Parhon din Bucureşti.

„Dragi prieteni, Domnul fie lăudat! Azi e o săptămână de la operaţie prin care am trecut cu bine. Doresc să mulţumesc public echipei de specialişti în chirurgie Dr. Victor Tomulescu, Dr. Cristian Blăjuţ, Conf. Dr. Droc, Dir. Carmen Orban – Spitalul Clinic Fundeni şi echipei de specialişti endocrinologi Prof. Dr. Corin Badiu şi Dr. Simona Jercălău – Institutul Parhon, precum şi specialiştilor în imagistică medicală Dr. Dan Hortopan şi Dr. Mircea Medrea. Abia aştept să ne revedem la concerte, alături de colegii mei de la Pact!”, a scris Leo Iorga pe Facebook.

Leo Iorga (51 ani), diagnosticat în 2011 cu cancer la plămâni, și colegii săi din Trupa Pact au anulat o serie de concerte, pe care urmau să le susțină în luna iulie, întrucât boala cântărețului a recidivat.

”Am anulat mai multe concerte luna aceasta”, ne-a spus Adi Ordean. Ceea ce nu prea este de bun augur pentru Leo, care și așa se descurcă greu cu banii pe tratamente.

Anul trecut, artistul a urmat un tratament pentru cancer şi s-a operat la cap, unde a fost descoperit o tumoră. Rezultatele au fost excelente, iar analizele medicale au arătat că Leo Iorga s-a vindecat.

Citeşte şi: Fotografia postată de un BOLNAV de CANCER după o operaţie pe CREIER: Ai adus zâmbetul pe buzele tuturor FOTO

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Decizia Universității Craiova după ce FRF l-a salvat pe Reghecampf de excluderea din fotbal. Update Exclusiv
Capital.ro
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Lista celor 11 miniștri și condițiile puse de social-democrați
Playtech.ro
Cadoul de numai 3,10 lire de care s-a bucurat Prințesa Charlotte. Fiica lui William și Kate, surprinsă într-o ipostază neașteptată
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să dorm pe stradă decât s-o las”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
Radu Banciu și-a spus părerea sinceră despre Donald Trump: ”A făcut lucruri bune”
MediaFlux
Sprijin pentru plata facturilor la gaze. Schema de ajutor s-ar putea prelungi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT