Examenul de licenţă va cuprinde din acest an două probe obligatorii

Ministerul Educaţiei schimbă iar regulile în mijlocul jocului. Începând cu acest an, absolvenţii de facultăţi vor fi nevoiţi să susţină două probe la examenul de licenţă.
Romania TV
04 apr. 2012, 05:49
Examenul de licenţă va cuprinde din acest an două probe obligatorii

Un ordin de ministru dat la sfârşitul lunii februarie impune facultăţilor ca examenele de licenţă să cuprindă două probe. Astfel, unele facultăţi, la care până acum absolvenţii susţineau o singură probă, sunt nevoite să mai adauge una chiar în timpul anului universitar.

Potrivit ordinului de ministru, începând cu acest an examenul va conţine o probă pentru evaluarea cunoştinţelor, care va consta într-un examen scris, unul oral sau o probă practică, plus susţinerea lucrării de licenţă.

Pentru a promova, absolvenţii vor trebui să ia cel puţin 5 la fiecare probă, dar media celor două nu trebuie să fie mai mică de 6.

În ultimii ani, facultăţile puteau să aleagă o singură probă pentru examenul de licenţă. Astfel, acum facultăţile trebuie să se întâlnească din nou în consiliu şi să stabilească noua metodă de evaluare a studenţilor.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Fanatik.ro
Satul din Germania cu doar 7500 de locuitori, fără gară, cu două benzinării și trei brutării, care va avea echipă în Bundesliga. Povestea unei ascensiuni miraculoase, ce fotbalist român a jucat aici
Capital.ro
EXCLUSIV. Dezvăluiri despre Călin Georgescu. Adevărul de la prezidențiale. Crin Antonescu: M-am speriat!
Playtech.ro
Orașul european superb care oferă bani celor care renunță la autoturism. Şoferii primesc peste 1.200 de euro
Adevarul
Cum este văzută reforma AEP care presupune concedieri masive, noi legi pentru partide și reguli dure pentru publicitatea politică
wowbiz.ro
Cazul morții medicului Cristian Staicu ia o turnură neașteptată. Ce au descoperit anchetatorii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șoferul unei basculante a trecut pe roșu și a lovit putenic o mașină, în Chitila. Bărbatul din autoturism este în stare gravă
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, atacat de un fost colaborator: ”Nu trebuia să aleagă FRF. A făcut un gest mârșav și laș”
MediaFlux
Probleme mari la ANAF! Românii se plâng, Ministerul Finanțelor promite un nou portal mai simplu
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi