Blaga vrea să discute cu Oprea: „Ponta vrea anticipate, dar cu el la guvernare”

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, marţi, că intenţionează să aibă discuţii cu Gabriel Oprea, liderul UNPR, şi a arătat că Victor Ponta îşi doreşte cât mai repede alegeri anticipate, dar cu el în funcţia de prim-ministru. 
Ionela Marcu
14 iul. 2015, 12:55
Blaga vrea să discute cu Oprea:

Vasile Blaga a precizat că nu a avut discuţii în ultima vreme cu liderul UNPR, Gabriel Oprea, dar vrea să se întâlnească cu acesta.

„Nu am vorbit chiar deloc. Şi îmi pare rău, cred că o să vorbesc.  Declaratiile domnului Oprea de susţinere a domnului Ponta le-am vazut şi aseară. Aacum sa vedem dacă domnul Ponta mai doreste sustinerea lui Oprea pentru un termen destul de scurt. Pentru că, din câte vedem, domnul Ponta ar dori cât mai repede anticipate, dar cu el la guvernare.

Este pararea mea, el nu va dori niciodată sa lase puterea pur si simplu, dar vrea sa ramană la guvernare si sa organizeze el alegerile„, a spus Blaga.

„Orice demnitar din orice tara democratică, aflat în situaţia lui Victor Ponta, şi-ar fi dat demisia. Ar fi fost un gest de onoare si de curaj, dar pe dansul il intereseaza sa stea cat mai mult timp in Palatul Victoria”, a mai arătat Blaga. 

CITEŞTE ŞI Gabriel Oprea: Eu NU sunt bun de prim-ministru. Alţii sunt mai buni. Ponta este un băiat deştept VIDEO

DailyBusiness
PSD cere reducerea urgentă a prețului la motorină pentru fermieri și îl presează pe Bolojan să decidă rapid
Spynews
Încă o despărțire în showbiz! Un artist celebru din România a confirmat separarea de iubită, în exclusivitate
Fanatik.ro
Culisele războiului pe căldura Capitalei. Consiliul General cere banii înapoi pe facturi, Termoenergetica împarte sporuri pentru „gulerele albe”
Capital.ro
Călin Georgescu avertizează România: Mare pericol! Situația este aproape de colaps. Mă adresez astăzi celor mai bogați oameni
Playtech.ro
Cum depui dosarul de pensie pentru limită de vârstă în 2026. Actele obligatorii
Adevarul
De ce moartea șefului securității din Iran are mai multă greutate decât cea a fostului lider suprem
wowbiz.ro
Dan Petrescu a fost operat de urgență! Care este starea antrenorului de fotbal: „Îi ținem pumnii”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pensiile ajung mai devreme în aprilie. O anumită categorie de pensionari vor primi bani în plus înainte de sărbătorile pascale 
iamsport.ro
Negocieri pentru transferul lui Radu Drăgușin: ”Ne vedem la Londra”. Internaționalul român, prioritate pentru un club important din Europa
MediaFlux
Cea mai bună veste pentru românii născuți înainte de 1960. Proiectul a fost lansat
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj